Libertatea mamei care și-a ucis fiul este decisă de Curtea de Apel
Femeia de 58 de ani, din Lupeni, este cercetată sub control judiciar pentru că și-a înjunghiat de două ori fiul, loviturile de cuțit provocându-i moartea.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au contestat decizia magistraților de a o lăsa aproape liberă pe infirmiera acuzată de omor și vor încerca să obțină arestarea preventivă la Curtea de Apel Alba Iulia. Printre obligațiile impuse de judecători, Marika Luca, pe durata controlului judiciar, nu are voie să plece din țară fără încuviinţarea instanței, să dețină ori să folosească arme. Femeia, infirmieră la Spitalul Municipal Lupeni, și-a ucis băiatul în dimineaţa zilei de 9 mai, în urma unui scandal provocat de acesta. Bărbatul de 35 de ani nu avea ocupație, tăria sub același acoperiș cu părinții și căzuse în patima alcoolului. În dimineața fatidică și-a bruscat mama pentru că nu-i dă bani de băutură iar femeia a ripostat. L-a înjunghiat de două ori cu un cuțit de bucătărie, în abdomen și torace. În apartament se afla și tatăl victimei care dormea și a aflat de ceea ce s-a întâmplat abia când au ajuns polițiștii. Marika Luca a plecat la spital unde-și ținea cardul de salariu și apoi s-a dus să cumpere hainele cu care să-și îngroape copilul. La circa 12 ore de la crimă a sunat la 112 și s-a denunțat. În fața procurorilor și-a recunoscut fapta și dacă va fi găsită vinovată riscă să-și petreacă restul vieții după gratii.
[slideshow_deploy id=’43281′]
« Ministrul Fondurilor Europene invitat în Valea Jiului (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Apa Serv Valea Jiului, prezență de ținută la ”Expo Apa” 2018 »