Documentar despre bibliotecarul Avram Iancu
Premiera peliculei va avea loc la București, la Muzeul Țăranului Român. Urmează ca filmul documentar să aibă proiecția în localitatea de baștină a bibliotecarului iar mai apoi să facă turul României.
Documentarul ”Swim” îl are în prim-plan pe polisportivul din Petroșani, Avram Iancu, cel care a reușit o premieră mondială, respectiv să înoate de la izvoarele Dunării și până la vărsarea în Marea Neagră fără costum de neopren. Pelicula are o durată de 60 de minute și prezintă aventurile sale pe cei 2860 de kilometri de fluviu. ”Filmul documentar a fost realizat de Sabin Dorohoi, este subtitrat în engleză și va fi proiectat atât în țară cât și în străinătate. Este un film documentar foarte bine realizat, iar cei care vor veni la proiecție au ocazia să vadă toate peripețiile prin care am trecut în cele 89 de zile de înot pe Dunăre. Documentarul va ajunge la Petroșani, la Cinema 3D Victoria, în data de 22 mai. Proiecția va fi gratuită în limita locurilor disponibile, iar eu îmi doresc să vină alături de mine cât mai mulți spectatori din Petroșani și Valea Jiului”, ne-a declarat Avram Iancu.
Lupta de la izvoarele Dunării
Pe peliculă sunt prinse o mulțime de situații prin care a trecut bibliotecarul în cele 89 de zile de înot pe Dunăre. De la vârtejurile care-l puteau frânge, capcanele de sub apă și până la situațiile de-a dreptul hazlii. ”În filmul documentar ”Swim” este surprinsă și situația din Germania, de care acum râd cu poftă și vor râde și spectatorii, sunt convins. Înotam în Dunăre și a întâlnit o familie de lebede. Eram pe partea de sus a Dunării iar masculul și femela erau însoțiți de boboci. Era un tablou superb până când ”lebădoiul”, masculul, că nici nu știu cum să-i spun, m-a atacat. Nu știu cum m-a perceput, pește, crocodil, om sau altceva și m-a atacat. A trebuit să fac eforturi să scap. În momentul în care scoteam capul din apă el era pe mine, m-a dus așa câteva sute de metri. În film sunt prezentate și alte situații de acest fel”, ne-a povestit polisportivul din Petroșani. Filmul documentar ”Swim” va fi înscris la cele mai importante festivaluri de gen din țară și străinătate. În afara premierei mondiale stabilită pe Dunăre, Avram Iancu este și primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, pe 30 august 2016, fără să poarte costum de neopren.
[slideshow_deploy id=’24093′]