Acord pentru ”Green Line Valea Jiului”
Aleșii locali de la Petroșani discută astăzi asocierea cu restul localităților din Valea Jiului, dar și cu Consiliul Județean Hunedoara, pentru proiectul privind înființarea serviciului de transport public cu autobuze electrice.
Municipalitatea Petroșani ar urma să aibă și o contribuție de circa 128 de mii de lei, partea de cofinanțare pentru accesarea proiectului european.
Proiectul ”Green Line Valea Jiului” ar urma să fie implementat cu fonduri europene, iar municipalitatea Vulcan este liderul de proiect. Depoul autobuzelor electrice va fi la Vulcan, iar stațiile de ”cap” ar urma să fie la Petrila și Uricani. Până acum au fost luate în calcul mai multe tehnologii în domeniul transportului ecologic cum ar fi cea de la Siemens ori Volvo, constructori care produc mijloace de transport ecologice așa cum se cere în proiectul european. Proiectul „Linie verde de autobuze electrice între Petrila-Petroşani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani GREEN LINE VALEA JIULUI”, dacă va deveni realitate, ar trebui să ofere servicii moderne de transport public în comun la prețuri mici. Proiectul de anvergură ar rezolva transportul între cele șase localități ale regiunii utilizând energia electrică, nepoluantă, în condițiile în care în acest moment serviciul este asigurat cu microbuze.
[slideshow_deploy id=’20328′]