Zece povești românești de succes din Belgia au primit recunoaștere și apreciere în cadrul galei de premiere „100 pentru Centenar” organizată la Bruxelles de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu autoritățile locale, cu reprezentanța diplomatică a României și cu mediul asociativ românesc din teritoriu.
10 români premiați în cadrul Galei „100 pentru Centenar” de la Bruxelles
Bruxelles-ul a găzduit prima etapă a proiectului în care vor fi premiați, în total, 100 de români din Belgia, Statele Unite ale Americii, Italia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia și Israel.
„Ieri, în inima Europei, la Bruxelles, am dat startul unui proiect de suflet al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni: Gala „100 pentru Centenar”. A fost impresionant să văd pasiunea și interesul românilor pentru țara lor și faptul că, deși sunt departe de casă, sufletul lor trăiește și simte românește. Ne-am dorit să le aducem un omagiu, în semn de recunoștință pentru toată activitatea lor voluntară, care ne face cinste și ne face să ne simțim mândri că suntem români și că aparținem acestui pământ. Românii din afara granițelor sunt rațiunea de a fi a ministerului. Vreau să mulțumesc mediului asociativ din Belgia pentru deosebita implicare, Asociațiilor Arthis, EuropaNova, Rombel pentru activitatea lor, misiunii diplomatice a României la Bruxelles, precum și primarului Philippe Close pentru disponibilitatea sa și pentru faptul că ieri a îmbrăcat, alături de statueta simobol a Belgiei, Manneken Pis, ia românească ”, a spus ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.
Cu acest prilej, oficialul român a luat parte la conferința „Costumul popular românesc și IA Românească”, evenimentul fiind urmat de o paradă cu costume din diverse zone ale României.
În port popular românesc a fost îmbrăcat până și Manneken Pis, celebra statuetă care reprezintă una dintre atracțiile capitalei Belgiei purtând un costum de călușar pe care Asociația belgo-română Arthis l-a donat Primăriei din Bruxelles în anul 2007.
Agenda zilei a inclus și o serie de discuții ale ministrului pentru românii de pretutindeni cu primarul Bruxelles-ului, Philippe Close, cu membrii mediului asociativ românesc, precum și cu parlamentari ai României prezenți la gală.
[slideshow_deploy id=’43281′]
« Sărbătoare cu dublă semnificație, la Uricani, de Ziua Eroilor (Știre anterioară)
(Următoarea știre) APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 18 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA SIMERIA »