Petrila. Ziua Eroilor în sfânta zi a Înălțării Domnului
Orașul Petrila și-a adus omagiul de Ziua Eroilor, alături de întreg neamul românesc, sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Ziua Eroilor este celebrată de Ziua Înălţării Domnului, mare sărbătoare creştină care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.
Manifestarea de comemorare a eroilor neamului s-a desfășurat în faţa Casei de Cultură „Ladislau Schmidt”, în ciuda vremii nefavorabile fiind prezenți peste o sută de participanţi, preoți, reprezentanți ai filialelor de partid şi membri ai acestora, cei ai instituţiilor publice locale, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul poliţiei oraşului şi jandarmeriei române, pompieri şi angajaţi ai poliţiei locale, precum şi lideri de sindicat şi reprezentanți din minerit, funcţionari şi angajați din toate domeniile.
Momentele au fost foarte bine punctate de organizatori, Consiliul Local și Primăria orașului Petrila, pe parcursul manifestării de suflet dedicată eroilor neamului fiind respectate toate onorurile cuvenite celor care și-au dat viața pentru libertatea și independența poporului român. În deschidere a fost intonat Imnul de Stat al României de Corul Bărbătesc format din tineri din Petrila, un moment deosebit de emoționant.
În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. În aceeași notă a credinței, evenimentul a fost marcat printr-un TEDEUM oficiat de un sobor de preoți ortodocși din Petrila.
”În această zi de Sfântă Sărbătoare a Înălțării Domnului, ne aplecăm cu credință și recunoștință asupra celor care s-au jertfit pentru libertatea și integritatea statului român. Este ziua care trebuie să inspire tot neamul românesc la pace, la dragoste şi la bună învoire unii cu alţii. Este unul din acele momente în care oamenii trebuie să uite de lucrurile care deosebesc şi să trăiască sentimentul nobil al lucrurilor care ne unesc. Istoria ne arată că acești eroi, în momentele grele și hotărâtoare ale națiunii noastre, și-au sacrificat viața pentru ca generațiile viitoare să trăiască într-o țară independentă și liberă. Fără ei, România nu ar mai fi fost ceea ce este în prezent, adică parte din cele mai importante organisme europene și mondiale…”, a punctat primarul Vasile Jurca, în deschiderea manifestării solemne.
Au mai luat cuvântul colonel în rezervă Adrian Ronai de la Cultul Eroilor ”Regina Maria” și veteranul de război Alexandru Dobocan.
A urmat apoi festivitatea de depunere a coroanelor de flori. Au depus coroane instituţii, asociaţii și organizaţii de partid: Consiliul Local și Primăria oraşului Petrila, EM Lonea, Şcoala Gimnazială ”I.D. Sîrbu” și Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuşi” din Petrila, Asociaţia Cultul Eroilor ”Regina Maria” şi veteranii de război, Jandarmeria Română, Poliţia Oraşului Petrila, Poliţia Locală Petrila, Sindicatul EM Lonea, SC Edil Sal Prest SA Petrila, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.
Ceremonia a suferit câteva modificări, datorită ploii, programul artistic pregătit de elevi ai Școlii Gimnaziale I. D. Sîrbu și ai Colegiului Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila fiind mutat în foaierul Casei de Cultură, acolo unde administrația petrileană a pregătit expoziții dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, fotografie cu Vasile Laurențiu Sorin, artă populară în lemn cu Andrei Szabo, pictură pe lemn ”Orașul meu” văzut de copiii de la Clubul Copiilor din Petrila, director Radu Chința, sau carte istorică ilustrând autori care au descris marea unire.
În programul manifestărilor a fost inclusă și înmânarea diplomelor de ”Cetățean de Onoare al Orașului Petrila”, adoptate prin hotărârile Consiliului Local al orașului Petrila, pentru trei veterani din orașul Petrila care au luptat pe fronturile pentru libertatea și independența națională a poporului român: Alexandru Dobocan, Loghin Vraciu și Dumitru Văduva.
La final, așa cum este tradiția creștină, s-au împărțit tuturor celor prezenți colăcei, lumânări și ouă roșii. Orașul Petrila a adus astfel cinste martirilor noştri căzuţi la datorie pe altarul jertfei depline. Glorie eternă Eroilor neamului nostru Românesc!
Imagini: Vasile Laurențiu Sorin
[slideshow_deploy id=’13835′]