Despre statutul și facilitățile întreprinderilor sociale
Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Întreprinderile sociale pot fi: Societati cooperative de gradul I; Cooperativade credit; Asociaţiile şi fundaţiile; Casele de Ajutor Reciproc ale salariaţilor;Casele de Ajutor Reciproc ale pensionarilor;Societăţi Agricole;Orice alte categorii de persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale prevazute în prezenta lege.
Scopul principal al economiei sociale, în comparaţie cu scopul economiei de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci constă în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.
Activitatea de economie socială presupune atestatarea intreprinderilor de economie socială şi a intreprinderilor sociale de inserţie de către AJOFM.
Atestatul de întreprindere socială se acordă întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înfiinţare şi funcţionare, respectarea următoarelor criterii:
- acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
- alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
- se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
- aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Întreprinderile sociale de inserție pot beneficia de măsuri de sprijin, de natura ajutorului de stat, ce vor fi aprobate prin acte specifice, cu respectarea prevederilor comunitare şi naționale în materie de ajutor de stat.
Informaţii suplimentare despre atestarea intreprinderilor sociale şi actele necesare, se pot obţine de la sediul AJOFM Hunedoara, Deva, P-ţa Unirii, nr.2.
[slideshow_deploy id=’19661′]