Simulare de incendiu la Stația de epurare din Deva
O aplicație a pompierilor deveni a avut loc în aceste zile la Stația de epurare a apelor uzate din Deva, unitate din componența Apa Prod. În cadrul exercițiului a fost simulat un incendiu la balonul și fermentatorul ce generează biogaz.
Alarma de incendiu s-a dat la numărul unic de urgență 112 prin comunicare telefonică reală despre exerciţiul de simulare a incendiului. S-a precizat că în urma incendiului o persoană a fost surprinsă de flăcări şi are arsuri la nivelul feţei şi membrelor. În scurt timp, pompierii au ajuns la locul evenimentului cu două autospeciale cu apă și spumă, cu autospeciala CRBN (Cercetare Bacteriologică, Radiologică şi Nucleară) și un echipaj SMURD.
În prima instanță a acționat echipajul CRBN. După verificarea zonei, a intervenit echipajul SMURD pentru preluarea muncitorului afectat de incendiu și transportarea sa la spital. Concomitent, două echipaje de pompieri au acționat pentru stingerea incendiului și limitarea pagubelor. Pentru eficientizarea acțiunilor, s-a intervenit de la înălțime cu echipamentele aflate în dotarea autoscării mecanice.
Scopul exercițiului a fost de a testa modul de acțiune la obiective ce generează utilități importante pentru comunitate. De asemenea, simularea unui exerciţiu de intervenţie şi evacuare ne asigură că personalul angajat recunoaşte o situaţie de urgenţă şi ştie cum să reacţioneze la aceasta.
[slideshow_deploy id=’13837′]