vineri, mai 25th, 2018
Comisia Europeană, lovitură pentru România: Infringement pentru nerespectarea prezumției de nevinovăție
Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru nerespectarea Directivei 343/2016 privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, informează Antena3. Potrivit Directivei 343, statele membre ale UE trebuie să garanteze că, atâta vreme cât vinovăţia unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii, declaraţiile publice făcute de autorităţile publice şi deciziile judiciare, altele decât cele referitoare la vinovăţie, să nu se refere la persoana respectivă ca fiind vinovată. Autorităţile trebuie să asigure cetăţenii că existăCItește mai departe
Școlile europene din județul Hunedoara și-au primit însemnele oficiale ce le atestă acest statut
Ministerul Educaţiei Naționale a premiat unitățile de învățământ preuniversitar câştigătoare ale celei de-a XV-a ediţii a Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, în cadrul unui eveniment care a avut loc în data de 24 mai 2018, la sala „Nicolae Iorga” a Palatului Parlamentului din București. 61 de unități de învățământ din România, dintre care 3 din județul Hunedoara au fost desemnate câștigătoare ale acestei importante competiții între școlile românești. La ceremonia de la București au participat președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României – senatorul Liviu Marian Pop, secretarii deCItește mai departe
Actori celebri ai teatrului românesc, înobilați la Petroșani
La Petroșani, începe sâmbătă, 26 mai 2018, Gala Teatrului Dramatic Ion D. Sârbu, eveniment menită să marcheze aniversarea celor 70 de ani de la înființarea prestigoasei instituții de cultură și artă din Valea Jiului. Primăria și Consiliul local Petroșani au subscris, în mod firesc, desfășurării acestui eveniment, iar în deschiderea zilelor teatrului din Petroșani, o seamă de mari actori ai scenei românești, a căror carieră a început ori s-a intersectat cu Teatrul de Stat din Valea Jiului, vor fi recompensați cu titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani. EsteCItește mai departe
Nou succes al Ansamblului ”Parângul” din Petroșani, la Festivalul ”Pași în doi” de la Tg. Mureș
A devenit deja un fapt cotidian ca, odată cu fiecare participare la vreun proiect cultural național sau internațional a apreciatului Ansamblu de dansatori ”Parângul” al Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, să putem consemna un nou succes generat de evoluția acestora. După succesul reputat de curând pe scena festivalului ”Flori de mai” de la Brașov, dansatorii ansamblului coordonat de pasionatul coregraf Nicolae Nicoară au consemnat în dreptul palmaresului lor, noi rezultate de succes obținte, de data aceasta, la Tg. Mureș. În această localitate din Ardeal a avut loc, înCItește mai departe
Peste 23.000 de efective mobilizate de M.A.I. pentru ca românii să sărbătorească Rusaliile în siguranță
Cu prilejul minivacanței de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate față de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor. Astfel, în perioada 25-28 mai a.c., în medie, zilnic, în întreaga țară vor acționa 23.600de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră. Efectivele de ordine publică ale Poliției și ale Jandarmeriei vor fi prezente, în special, în locurile aglomerate unde există riscul să fie comise contravenții și infracțiuni sau există posibilitatea apariției unor stări conflictuale care pot degeneraCItește mai departe
Primăria Petroșani susține Gala studenților basarabeni 2018
Asociația Studenților Basarabeni de la Universitatea din Petroșani va organiza, în data de 28 mai 2018, în stațiunea turistică Parâng – Petroșani, evenimentul ”Gala ASBP 2018”. Consiliul local Petroșani urmează să fie partener al acestui eveniment. În acest sens, la ultima ședință a legislativului de la Petroșani, consilierii au aprobat solicitarea reprezentantei studenților basarabeni din Valea Jiului, Tatiana Carjia, privind subvenționarea costurilor de acces pe instalația de transport pe cablu (telescaun) pentru un număr de 50 de studenți. ”Prezența studenților basarabeni în municipiul nostru s-a dovedit a fi, în ultimiiCItește mai departe
INSEMEX prezent la Black Sea Defense & Aerospace 2018
Ce-a de-a VII-a ediție a Expoziției și Conferinței Internaționale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securității Naționale, Securității Cibernetice și Securității Private – Black Sea Defense & Aerospace – BSDA 2018, cea mai mare expoziție de tehnică militară din estul Europei, eveniment care a avut loc în perioada 16-18 mai 2018 la Complexul ROMAERO Băneasa de la București a constituit un nou prilej pentru INCD-INSEMEX de a-și prezenta activitatea în fața unor parteneri și potențiali parteneri din țară și de peste hotare. ”În cadrul standului expozițional al Ministerului Cercetării și Inovării, INCDCItește mai departe
Condoleanțe pentru familia Pop din partea Apa Serv Valea Jiului
Cu durere în suflet soția Ramona și fiica Alina anunţăm plecarea, mult prea devreme spre cele veşnice a celui care a fost un minunat soț și tată POP RĂZVAN (44 ani) Amintirea lui va rămâne veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte! Corpul neînsufleţit este depus la Capela Bobocul. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 27 mai 2018, ora 13. *** Conducerea S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani este alături de doamna Pop Ramona în greaua încercare pricinuită de decesul soțului. Sincere condoleanţe familieiCItește mai departe
GALERIE FOTO. Accident devastator lângă Brad
Un şofer a murit pe loc după ce autoturismul său s-a tamponat frontal cu un camion. Impactul a fost atât de violent încât victima a fost aruncată din maşină. Accidentul a avut loc în jurul orei 10.55, în localitatea Târnava de Criş.” La fața locului echipajele de la SAJ şi SMURD găsesc o victima de sex masculin, decedat, ejectat în afara autoturismului. Victima prezenta multiple leziuni în zona capului şi regiunea cervicală”, declară Călin Dumitrescu din cadrul SAJ Hunedoara. Traficul pe DN 76 este blocat până la finalizarea cercetărilor anunțăCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 25 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 25.05.2018 INTERVAL ORAR: 10:15 – 14:00. STRĂZI AFECTATE: Stejarilor, Cărpiniș. MOTIVUL: : Eliminare avarie rețea, str Stejarilor Nr 29 . SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’43281′]
„Trofeul Micului Cititor” la Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 31 mai 2018, ora 1800, în curtea instituției, manifestarea cultural-educativă „Trofeul Micului Cititor”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului, copiilor care frecventează biblioteca noastră. ”Începând cu acest an, concepția care a stat la baza organizării acestui eveniment a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. Criteriul care a determinat decernarea premiilor, a trofeelor micilor cititori a fost fidelitateaCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 25 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Crişcior DATA: 25.05.2018 INTERVAL ORAR: 09:30-15:00 STRĂZI AFECTATE: Valea Morii MOTIVUL: Avarie conducta ф2” str. Valea Morii SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’43281′]
SUNTEM UNIȚI!
Organizația Județeană Hunedoara a Partidului Social Democrat condamnă cu fermitate gestul celor care au părăsit PSD în ultimele zile pentru a se alătura celor care, atacând în permanență partidul nostru, s-au dovedit a ne fi adversari. Gestul acestora este lipsit de onoare față de colegii de partid, dar mai ales față de oamenii care au votat PSD și care și-au pus toată încrederea în proiectul nostru de țară. PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România indiferent de numărul celor care vor prefera să seCItește mai departe
Absolvenții Liceului ”Mircea Eliade” din Lupeni au fost premiați la Palat
Sărbătoarea de absolvire a generației 2018 de la Liceul Teoretic ”Micea Eliade” din municipiul Lupeni a avut loc, zilele acestea, în atmosfera elegantă și primitoare a Palatului Cultural din Lupeni. La eveniment, alături de tinerii absolvenți ai claselor a XII-a au fost invitați să participe profesorii, părinții și reprezentanții conducerii școlii și ai administrației locale din Lupeni. Cei mai buni dintre absolvenți au fost, cu acest prilej, premiați pentru rezultatele lor la învățătură, iar tuturor celor prezenți le-au fost transmise urări de succes pentru examentul de bacalaureat și, mai ales,CItește mai departe
Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018
Cei care iubesc eleganța și unicitatea mașinilor istorice sunt invitați sâmbătă, 26 mai 2018, la ora 14.00, în Piața Unirii din Deva, unde va avea loc o expoziție de mașini retro. 40 de ,,bijuterii” de colecție vor fi expuse în cadrul Paradei Mașinilor Clasice. Evenimentul se derulează în cadrul salonului auto ,,Deva Auto Show”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Județului Hunedoara, în perioada 24 mai – 27 mai 2018, în parcarea Shopping City Deva. Expoziția va reuni autoturisme de oraș și de teren, remorci și vehicule utilitare, motociclete,CItește mai departe
Îşi execută pedeapsa într-o puşcărie românească
Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea Procuraturii din Aosta, Italia înaintată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul tânărului din Petrila, condamnat în peninsulă pentru proxenetism. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au constată că Florin Muntean nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare italiene şi nu a renunţat la regula specialităţii (adică persoana extrădată nu va putea fi judecată sau privată de libertate pentru o altă infracţiune decât cea care a motivat extrădarea, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzuteCItește mai departe
Recidivist condamnat pentru tâlhărie
De remarcat este și faptul că individul abia ieșise de după gratii, fiind condamnat tot pentru tâlhărie. Un adolescent din municipiul Vulcan este autorul mai multor tâlhării, individul țintind în special femeile singure. Argyo W. făcut numeroase victime și a beneficiat de clemeța judecătorilor în mai multe dosare, însă nu s-a cumințit. Acum va sta după gratii puțin peste doi ani de zile după ce a tâlhărit două femei și un bărbat. Totuși, pentru fiecare caz în parte, magistrații Judecătoriei Petroșani i-au dat bărbatului câte un an și patru luniCItește mai departe
O nouă generație de absolvenți și-a luat zborul din ”cuibul cunoașterii” de la Colegiul ”Mihai Viteazu” din Vulcan
Imnul absolvenților, ”Gaudeamus Igitur” a răsunat astăzi și la Vulcan, acolo unde o nouă generație de absolvenți ai Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” și-au luat rămas bun de la viața de liceean, în aplauzele colegilor, ale profesorilor și părinților, dar și în aplauzele liderilor comuntății locale vulcănene. În cinstea lor, la Cinematograful ”Luceafărul” a fost organizată o festivitate de premiere aparte, în cadrul căreia cei mai buni dintre absolvenții claselor a XII-a de la apreciatul liceu din Vulcan au fost premiați și medaliați pentru rezultatele lor la învățătură. O medie deCItește mai departe
Pasiunea pentru șofat fără permis îl poate costa libertatea
Un hunedorean de 45 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând un autoturism prin municipiu. Individul nu are permis de conducere și a mai fost prins la volan și în luna aprilie a acestui an. Pentru recidivă a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. „Având în vedere că respectivul este cercetat de poliţişti în cadrul unui alt dosar penal, pentru săvârșirea aceleiaşi infracțiuni (pentru o faptă săvârșită în data de 08.04.2018, tot pe raza municipiului Hunedoara), față de acesta a fost luatăCItește mai departe
România se află pe drumul corect. Mergem până la capăt!
Decizia celor care au preferat să părăsească PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari și care au atacat neîncetat partidul nostru, este un gest lipsit de onoare în primul rând față de cetățenii României care au creditat într-o proporție covârșitoare programul nostru de guvernare. De asemenea, este un gest lipsit de onoare față de colegii de partid, cei care contribuie zi de zi, în diferitele domenii de activitate să aplice programul de guvernare PSD-ALDE, cel mai ambițios proiect politic din ultimele decenii. Prin acest program de guvernare,CItește mai departe