În vâltoarea de evenimente care s-au succedat cu repeziciunea vremurilor pe care le trăim, un moment deosebit care aduce, fără tăgadă, un plus de valoare acestei regiuni, eveniment prilejuit de ediția a XII-a a Concusului Național de Gimnastrică Aerobică ”Cupa Parâng”, aproape că a trecut neobservat.
Grație unor oameni pasionați de la Clubul Copiilor din Petroșani, care duc înainte tradiția competiției sportive organizată de pasionatul dascăl și antrenor al acestui club, prof. Adriana Popa, suntem însă în măsură să vă aducem în atenție câteva detalii despre această nouă ediție de succes a remacabilului eveniment sportiv din cetatea de la poalele Parângului – Petroșani.
Nu mai puțin de 15 loturi de tineri sportivi, de la Palatul Copiilor din Arad, Clubul Copiilor din Baraolt, Clubul Copiilor din Caracal, Clubul Copiilor din Sectorul I București, Clubul Copiilor din Gheorghieni, Asociația Sportivă Honey Bears din București, Palatul Copiilor din Iași, Palatul Copiilor din Oradea (locul I și lotul II), Palatul Național al Copiilor din București, Asociația Promiscare București (lotul I și lotul II), Palatul Copiilor din Slatina și, bineînțeles, Clubul Copiilor din Petroșani, respectiv 245 de gimnaști au evoluat în cadrul întrecerilor de la ediția din acest an a ”Cupei Parâng” la gimnastică aerobică.
Evenimentul a fost găzduit de sala Teatrului Dramatic ”Ion D. Sârbu”, în zilele de 18 și 19 mai a.c. și s-au bucurat de un juriu remarcabil, constituit din prof. Loredana Durbacă (arbitru federal), prof. Anne Mary Ionescu (arbitru federal), prof. Adriana Popa (arbitru federal), prof. Mihaela Cioc (secterar al comisiei de arbitraj), dar și de un atent observator – inspectorul de specialitate prof. Marinică Pârvănescu de la Inspectoratul Scolar al Judetului Hunedoara precum și de asistența medicală a Spitalului de Urgență dn Petroșani (manager – dr. Alin Vasilescu).
”Este cel mai important concurs organizat de Cluburile copiilor din Valea Jiului, concurs național care se desfășoară sub egida Ministerului Educației Naționale. Anul acesta am avut parte de o parte de o participare impresionantă, dar și de copii și cadre didactice foarte bine pregătiți. Gimnastica aerobică presupune disciplină și presupune un anumit tip de comportament pe care suntem mândri să îl dezvoltăm în cluburile copiilor. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, am fost onorati de prezența doamnei inspector pentru managementul instituțional -prof.dr. Mihaela Manolea și a domnului inspector de specialitate pe educație fizică și sport Pârvănescu Marinică, cărora le mulțumim pentru faptul că au fost prezenți la această competiție și au încurajat copiii să desfășoare această activitate extrem de solicitantă și pe viitor. Am avut parte de o competiție cu un grad ridicat de dificultate în care cei mai buni au fost premiați dar toți cei care au participat au fost, de fapt, marii câștigători”, a declarat prof. Radu Chința, directorul Clubului Copiilor din Petroșani (Valea Jiului).
Dincolo de ierarhii și clasamente, facem precizarea că echipa Clubului Copiilor din Petroșani a fost prezentă în concurs cu 15 probe (la individual, trio și grup 5), la toate categoriile de vârstă (de la preșcolari la clasele IX-XII), obținând 10 medalii de aur, 4 de argint și un loc 4.
Dacă în anii precedenți o bună parte din costurile de organizare au fost asigurate de către Consiliul local Petroșani, anul acesta evenimentul i-a avut drept sponsori principali pe membrii Comitetului de părinți de la Cercul de gimnastică aerobică al Clubului copiilor din Petroșani. Este adevărat că acestora li s-au alăturat și alți sponsori generoși, precum CAR Parîngul IFN Petroșani (prin președintele Dumitru Răscolean), Sindicatul Liber al INSEMEX Petroșani (prin Marius Morar), SC KEOPS SERV SRL Petroșani (prin Constantin Siminel Iordache) și SC 1001 Articole SRL (prin Nicolae Chirculescu).
”Acum, când luminile reflectoarelor s-au stins, când medaliile și cupele au fost înmânate câștigătorilor competiției, putem să spunem că suntem cu toții bucuroși și mândri că am reușit, pentru a douăsprezecea oară, să terminăm cu bine competiția ”Cupei Parâng” la gimnastică aerobică. În calitate de organizator al acestui concurs, vreau să le mulțumesc în primul rând celor care au pus umărul și ne-au ajutat pentru realizarea acestei competiții. Este vorba de comitetul de părinți al Clubului și de părinții de la Cercul de gimnastică aerobică de la Clubul Copiilor Petroșani, care s-au implicat atât organizatoric, cât și financiar. Trebuie să spun că fără acest ajutor, anul acesta concursul nostru nu ar fi avut loc. Dar iată că ne-am descurcat foarte bine, așa cum spune românul, ”cu pâinea și cu ceapa noastră”. Am avut însă un ajutor prețios și din partea unor sponsori generoși, oameni inimoși care ne-au ajutat cu drag și cărora, de asemeni, le mulțumim. Totodată îi mulțumim domnului manager al Teatrului Dramatic ID Sarbu, Cosmin Rădescu pentru ajutorul acordat în desfășurarea concursului”, a declarat prof. Adriana Popa.
Aceasta ne-a mai informat, totodată că, în prezent sportivii de la Clubul copiilor din Petroșani se pregătesc intens pentru concursul national de gimnastică aerobică „Aerogym” care va avea loc la Arad, pe 9 iunie iar, mai apoi, pentru participarea la finala Campionatului European „Dance and Song ” – secțiunea gimnastică aerobică, care va avea loc la finele lunii iunie, la Brașov, în organizarea federației sportive de profil din Ungaria. prof. Adriana Popa spune că sportivii din Petroșani abordează această importantă competiție internațională cu zestrea unui număr de patru titluri europene cucerite până acum și cu speranța că anul 2018 îl va aduce și pe cel de-al cincilea.