Îşi execută pedeapsa într-o puşcărie românească
Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea Procuraturii din Aosta, Italia înaintată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul tânărului din Petrila, condamnat în peninsulă pentru proxenetism.
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au constată că Florin Muntean nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare italiene şi nu a renunţat la regula specialităţii (adică persoana extrădată nu va putea fi judecată sau privată de
libertate pentru o altă infracţiune decât cea care a motivat extrădarea, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzute de lege.) Instanța din Alba a recunoscut şi a dispus executarea în România a pedepselor aplicate de italieni, pedepse primite de individ pentru proxenetism, furt ori uz de fals, în total 7 ani şi 4 luni închisoare şi 6180 de euro amendă penală. Petrileanul a stat închis o parte din pedepsă iar judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au constatat că perioada rămasă de executat este de 4 ani 7 luni şi 23 de zile. ” Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării prezentei sentinţe, conform art. 98 al. 3 din Legea nr. 302/2004. Comunică hotărârea rămasă definitivă autorităţii competente a statului emitent şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei”, se arată în soluția completului de judecată. Decizia Curții de Apel Alba Iulia nu este definitivă și a fost deja atacată de individ. Muntean Florin (33 de ani) a fost prin de polițiștii hunedoreni la începutul lunii martie a.c.
[slideshow_deploy id=’43281′]