Peste 23.000 de efective mobilizate de M.A.I. pentru ca românii să sărbătorească Rusaliile în siguranță
Cu prilejul minivacanței de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate față de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor.
Astfel, în perioada 25-28 mai a.c., în medie, zilnic, în întreaga țară vor acționa 23.600de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.
Efectivele de ordine publică ale Poliției și ale Jandarmeriei vor fi prezente, în special, în locurile aglomerate unde există riscul să fie comise contravenții și infracțiuni sau există posibilitatea apariției unor stări conflictuale care pot degenera în violențe. O atenție deosebită va fi acordată zonelor unde se organizează evenimente publice de amploare, inclusiv slujbe religioase. Potrivit estimărilor organizatorilor, în intervalul 25-28 mai a.c., vor avea loc peste 700 de manifestări religioase, cultural-sportive la care sunt așteptate aproximativ 350.000 de persoane.
Având în vedere că în aceste zile se vor înregistra creșteri ale valorilor de trafic pe autostrăzi și pe principalele drumuri naționale, mai ales cele spre/dinspre stațiunile turistice de la munte și de la mare, peste 1.400 de polițiști rutieri vor fi la datorie pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor grave. Pentru a încuraja o conduită responsabilă la volan, echipajele de Poliție Rutieră vor acționa cu 319 aparate radar. Traficul de pe A1, A2, DN1, DN2, DN6 și DN7 va fi monitorizat de elicopterele Inspectoratului General de Aviație.
Centrul Infotrafic al Poliției Române va transmite informări periodice pentru conducătorii auto cu privire la eventuale probleme din trafic, zone aglomerate și rute ocolitoare.
În vederea asigurării unor intervenții rapide în situații de urgență, inclusiv cele medicale, în fiecare zi, vor fi la datorie aproximativ 4.500 de pompieri cu 1.370 de mijloace auto, precum și 301 ambulanțe și 422 de autospeciale SMURD. La rândul lor, 200 de jandarmi montani vor intensifica patrularea pe traseele turistice și în locurile frecventate de iubitorii drumețiilor montane pentru a oferi sprijin în caz de nevoie.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, efectivele care realizează controlul persoanelor, documentelor și al mijloacelor auto vor fi suplimentate, iar numărul arterelor de control va fi adaptat în funcție de sensul pe care se înregistrează aglomerație.
Recomandăm cetățenilor să consulte aplicația Trafic online de pe site-ul Poliției de Frontieră, care arată timpul mediu de așteptare în fiecare punct de trecere a frontierei, pentru a-și putea reconfigura traseul prin alegerea unui punct de trecere mai puțin aglomerat.
Poliția de Frontieră reamintește că în această perioadă traficul de autovehicule pe sensul de intrare în Bulgaria prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse va fi redirecționat prin vechiul terminal de intrare până la finalizarea lucrărilor de amenajare și de infrastructură pentru noul terminal.
[slideshow_deploy id=’36591′]