Primăria Petroșani susține Gala studenților basarabeni 2018
Asociația Studenților Basarabeni de la Universitatea din Petroșani va organiza, în data de 28 mai 2018, în stațiunea turistică Parâng – Petroșani, evenimentul ”Gala ASBP 2018”.
Consiliul local Petroșani urmează să fie partener al acestui eveniment. În acest sens, la ultima ședință a legislativului de la Petroșani, consilierii au aprobat solicitarea reprezentantei studenților basarabeni din Valea Jiului, Tatiana Carjia, privind subvenționarea costurilor de acces pe instalația de transport pe cablu (telescaun) pentru un număr de 50 de studenți.
”Prezența studenților basarabeni în municipiul nostru s-a dovedit a fi, în ultimii ani, benefică nu doar pentru Universitatea din Petroșani, ci pentru întreaga noastră comunitate locală, dat fiind modul în care aceștia înțeleg să se implice în activități de interes public, activități apreciate la nvelul comunității noastre. Din aceste considerente, am decis să sprijinim ș acest nou proiect al Asociației Studenților Basarabeni din Petroșani, eveniment care va avea loc în stațiunea Parâng”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
[slideshow_deploy id=’13837′]