Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 31 mai 2018, ora 1800, în curtea instituției, manifestarea cultural-educativă „Trofeul Micului Cititor”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului, copiilor care frecventează biblioteca noastră.
”Începând cu acest an, concepția care a stat la baza organizării acestui eveniment a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. Criteriul care a determinat decernarea premiilor, a trofeelor micilor cititori a fost fidelitatea acestora față de bibliotecă, fidelitate exprimată în numărul de împrumuturi de carte și alte materiale de bibliotecă, numărul de participări la activitățile bibliotecii etc. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii Trofeului Micului Cititor, ediția 2018. Vor fi, astfel, decernate „trofeele”: trei premii și două mențiuni care-i vor recompensa pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.
Evenimentul se va deschide cu spectacolul intitulat „1000 de povești”, o producție a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, jucat în premieră la Deva și creat special de către actorii din Petroșani pentru întâlnirea de la Deva cu micii cititori.
După înmânarea trofeelor pentru micii cititori, va urma un moment mult așteptat: un carnaval al copiilor, cu costume inspirate din basmele noastre românești. Cele mai frumoase și mai originale costume vor fi premiate.
Pentr că nu pot fi uitați profesorii care au îndrumat în fiecare zi copiii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndrumat spre bibliotecă, aceștie vor fi la rndul lor premiate de activa instituție cultural-educațională din județul Hunedoara.