Reprezentanții Văii Jiului în Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei și Hunedoarei
Marți, 22 mai 2018, la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva au avut loc lucrările ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru legislatura 2018-2022, evenment desrulat la inițiativa și cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Gurie.
Lucrările organismului eparhial nou ales au debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum, fiind urmate de cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, adresat reprezentanților aleși ai clerului și credincioșilor din eparhia hunedoreană.
În cadrul acestui for bisericesc format din prelați și mireni, slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, au fost aleși și o serie de reprezentanți ai regiunii Văii Jiului. Astfel, părintele paroh Zgârcea Mănăsuc de la Vulcan a fost ales în funcția de secretar al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei. În cadrul acestui for, Valea Jiului va mai fi reprezentată de Emil Ilie Părău și Ioan Nicolae Gui, dreptcredincioși ai BOR și ctitori ai unor sfinte locașuri mănăstirești, în stațiunea Straja, respectiv în Munții Parâng.
După validarea mandatelor reprezentanților clerici și mireni în Adunarea Eparhială, aceștia au depus jurământul de fidelitate și onestitate față de Sfânta Biserică, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie subliniind importanța slujirii la care au fost chemați și îndemnându-i la implicare și dăruire pentru propășirea valorilor spirituale și materiale ale Bisericii lui Hristos.
Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei
[slideshow_deploy id=’27126′]