Ultimul clopoțel pentru elevii claselor a XII -a de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila
Pentru absolvenții Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila, vineri, 25 mai 2018, a fost o zi de sărbătoare. Această zi a reprezentat sfârșitul unui ciclu din viața lor, o zi în care i-au avut alături pe profesorii și diriginții lor, de asemenea, pe părinții lor și autoritățile locale.
Pentru majoritatea dintre noi, cei mai frumoşi ani din viaţă au fost cei din liceu. Prietenii noi, complicitate la bune şi la rele, proiecte comune, “burta pe carte” pentru ridicarea notelor proaste, copiatul la ore, chiulitul în gaşcă, simpatii sau antipatii pentru profesori şi multe altele. Toate au făcut parte din viaţa noastră şi ne-au oferit momente de neuitat.
Anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani, iar ultimul clopoţel anunţă pentru elevii claselor a XII-a încheierea unei etape din viaţă, dar şi începutul unei etape noi. Cei mai minunaţi patru ani din viaţa unei alte generaţii s-au încheiat odată cu festivitatea de absolvire de anul acesta.
Absolvenții au primit ultimele sfaturi din partea celor care i-au învățat și format în cei patru ani de liceu, au fost felicitați șefii de promoție, colegi ai lor care au avut cele mai bune rezultate la învățătură și cei care s-au evidențiat în activități cultural-educative sau sportive de-a lungul acestui timp.
Deschiderea oficială a evenimentului i-a revenit directorului colegiului, profesor Livia Cecilia Mitran, care le-a adresat elevilor câteva cuvinte, îndemnându-i să nu uite niciodată şcoala de unde au plecat, aceasta fiind pe de o parte un punct terminal, iar pe de alta, un punct de pornire:
”…Niciodată nu trebuie să vă uitaţi şcoala de unde aţi plecat. Aş vrea ca peste ani colegiul să rămână pentru voi o părticică a dăinuirii voastre…”.
A urmat, din partea administrației locale, primarul Vasile Jurca, dorind să transmită mulțumirile administrației adresate atât proaspeților absolvenți, cât și cadrelor didactice și părinților:
”…Mulțumirile noastre se îndreaptă către voi, dragi liceeni, care ne faceți mândri, care ne demonstrați în fiecare an că speranțele noastre în voi sunt îndreptățite pe deplin. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către părinți și profesori, pentru reușita de până acum. Plecați spre viitor cu fruntea sus, cu sufletele pline de vise, ambiție și curaj, siguri pe înțelepciunea și știința dobândite până acum…”.
La rândul lor, după ce au ținut câte un mic ”speech” în care, alături de mulțumirile adresate colegilor, cadrelor didactice și părinților care i-au susținut, a răzbătut atât tristețea despărțirii de prietenii și colegii de școală, dar și speranța în viitor, șefii de promoție au predat stafeta viitorilor absolvenți.
Așadar, final de liceu, multe flori, îmbrăţişări, fotografii, urări, ”Ani de liceu”, apoi …, linişte! Totul se transformă în amintiri. În cele mai deosebite amintiri!
[slideshow_deploy id=’13835′]