Încă un vis adus în realitate de bravul sportiv Avram Iancu
Bibliotecarul Avram Iancu din Petroșani, pasionatul și curajosul sportiv care și-a propus să ducă numele țării sale și al orașului din care face parte pe cele mai înalte culmi ale gloriei a reușit să transforme un alt vis în realitate. După trei zile de adevărat maraton acvatic, în apele Prutului, umăr la umăr cu un alt brav înotător român, basarabeanul Ion Lazarenco Tiron, ce doi au reușit să ducă la bun sfârșit proiectul ”Umăr la umăr pentru o istorie comună”.
În cadrul acestui proiect menit să marcheze Centenarul Marii Uniri, cei doi sportivi și-au propus să parcurgă înot, umăr la umăr, ultimii 100 de kilometri din parcursul Prutului până la vărsarea acestuia în Dunăre.
”La capătul unui efort comun, făcut cu Ion Lazarenco Tiron, de a înota ultimii 100 de km ai Prutului, am ajuns să vedem minunea cum acesta își pierde identitatea de graniță în momentul în care se varsă în Dunăre. Ne-am convins și de această dată că unitatea însemnă putere, unitatea înseamnă împreună simțire. Doresc să-i mulțumesc lui Ion pentru plăcerea de a înota „Umăr la umăr pentru o istorie comună”, a declarat Avram Iancu, la revenirea acasă, după această frumoasă experiență.
Ca de fiecare dată, Avram Iancu a transmis mulțumiri echipei mele de suport, care l-au însoțit în reușta acestui nou record. Aceștia sunt: Ulisa Galu,,caiacist, cel care a oferit suportul acvatic și a asigurat comunicarea de pe apă; Iuliana Piscoi, maseur și ”purtător de griji generale”; Sebastian Alin Șorecău, voluntarul care s-a oferit să fie șoferul întregii echipe de la Petroșani până la Prut și, mai apoi, din nou spre casă. ”Le mulțumesc foarte mult acestor voluntari care mi-au fost de mare ajutor. Doresc să mulțumesc, totodată, primarului din localitatea Oancea, Victor Chiriloaie, pentru excelenta organizare a momentului festiv de la startul înotului. Mulțumesc și celor doi primari din Republica Moldova ce au ținut să fie alături de noi; Vladimir Cociorva din Bravoceni și doamnei primar din Crihana Veche, Rodica Cucereanu. Doresc să mulțumesc personalului de la Azilul de bătrâni din Oancea: Avădanei Ligia, Chiriloaie Larisa, Ciobotariu Andreea. Doresc să mulțumesc domnului Avădanei Iulian pentru transportul cu DUSTERUL la locul de intrare în apă și pentru recuperările din cele mai inaccesibile locuri. Doresc să mulțumesc MAI, Poliției de Frontieră pentru excelentul sprijin. Pentru implicarea în organizarea generală a logisticii doresc sa mulțumesc minunatelor doamne de la asociația Kiwanis. Mulțumiri pentru primire și Asociației Frontiera Gălățeană, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria””, domnului Constantin Asofronie. Mulțumesc și sponsorilor mei, români adevărați de la Hotel Rusu Petroșani, Editura Focus Petroșani și Sindicatul Administrației Publice Forța legii”, a mai spus Avram Iancu.
”Cucul mi-a cântat tot drumul ! Păsările de pe Prut nu au hotare, zboară de pe un mal pe altul fără pașaport. Încă un proiect la care visez din 2013 , frumos, de suflet, a fost dus la capăt cu succes. Prutul e un râu extraordinar de frumos, eu chiar am rămas impresionat de frumusețea lui rară, totul natural și încă neatins de om. Lui Iancu Avram îi transmit din nu un mare mulțumesc pentru acceptarea provocării și ducerea la capăt, ca un adevărat ostaș din oastea lui Ștefan, a acestui proiect măreț”, a spus, la rândul său, Ion Lazarenco Tiron.
[slideshow_deploy id=’36591′]