Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului își relansează activitatea. Află aici cine sunt noii lideri.
Zilele trecute, la sediul din Petroșani al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, asociație reprezentativă a pensionarilor din această regiune, au avut loc alegeri statutare pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Cu acest prilej au fost trasate și principalele direcții de acțiune pe care această organizație și le propune, astfel încât să poată atrage atenția tuturor factorilor de decizie de la nivel local, județean și național asupra problemelor cu care se confruntă cea mai numeroasă categorie socială a populației din Valea Jiului în acest moment, dar și pentru a găsi împreună cu aceștia soluții de rezolvare a problemelor semnalate de pensionari.
Potrivit votului dat de membri ai Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului prezenți la Conferință, noul Comitet Director al organizației va avea, pentru următorii 4 ani, următoarea componență:
- Ion Hortopan – președinte;
- Crăciunescu Barboane – președinte executiv;
- Ion Dăbuleanu – vicepreședinte;
- Constantin Căpriță – vicepreședinte;
- Ion Aurel Titel – vicepreședinte (responsabil pentru reorganizarea filialelor din zona de vest a Văii Jiului);
- Otto Hogman – secretar și trezorier;
- Paul Adrian David – secretar executiv (responsabil cu probleme organizatorice);
- Lucia Teleleu – președinte al Organziației de Femei;
- Adrian Stoian – membru spleant;
- Victor Negru – membru supleant.
Noua echipă de coordonare a Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului își propune să atragă în cadrul acestei organizații un număr cât mai mare de membrii, în baza programului ”Unitate și Solidaritate” propus și votat în cadrul Conferinței, program prin care reprezentanții acestei organizații intenționează să acționeze, cu hotărâre, în vederea obținerii și apărării drepturilor cuvenite pensionarilor, dar și pentru implicarea activă a acestora în viața comunităților locale din cele 6 localități ale Văii Jiului.
În acest sens, în perioada următoare, vor fi demarate sesiuni de dialog cu autoritățile administrației locale, regionale și centrale, cu parlamentari și reprezentanți ai Guvernului, cu lideri politici dar și cu reprezentanți ai societății civile. Liga Sindicatului Minerilor Valea Jiului lansează tututor pensionarilor din regiunea Văii Jiului (și nu numai!) invitația de a veni în această organizație și de a se implica alături de noua conducere în construirea unei asociații care să aibă un important cuvânt de spus în ceea ce privește viața pensionarilor și, în general, a cetățenilor din Valea Jiului.
Mai multe despre intențiile de viitor al LPMVJ aflați din interviul pe care ni l-a acordat, în exclusivitate, Ion Aurel Titel, vicepreședinte al organizației, fost președinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului și fost lider al organizației sindicale a minerilor de la EM Lupeni, interviu pe care-l vom publica, într-un articol separat, în zilele următoare.
[slideshow_deploy id=’17636′]