Moment special la Gala Teatrului ”Ion D. Sîrbu” / Valeriu Butulescu, felicitat pentru un sfert de veac de dramaturgie

Dincolo de emoțiile firești generate de festivitatea decernării titlurilor de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani” unor mari actori ai scenei românești, cu prilejul Galei aniversare a Teatrului ”Ion D. Sîrbu” de la a cărei înființare s-au scurs șapte decenii, un moment cel puțin la fel de emoționant a fost generat de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi împreună cu managerul Teatrului din Petroșani, Cosmin Rădescu, care au amintit că, tot în acest an, se împlinesc 25 de ani de carieră în dramaturgie a remarcabilului scriitor Valeriu Butulescu, un alt veritabil ”Cetățean de onoare al acestei urbe”.

Îl felicit pe domnul Valeriu Butulescu, unul dintre oamenii de cultură de mare valoare ai României, cu care ne mândrim că suntem concetățeni. Domnia sa aniversează anul acesta un sfert de veac de carieră ca dramatug, iar piesele scrise în toată această perioadă sunt jucate cu succes pe diverse scene de teatru din țară și de peste hotare”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

”În primăvara anului 1993 am debutat pe scena Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroşani, cu comedia „Hoţul cinstit” (Veşnicie provizorie). Piesa a avut un destin generos, fiind ulterior jucată chiar la Teatrul Naţional Bucureşti. De pe urma acestei piese, în interpretarea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Republica Moldova, m-am trezit cu „Premiul Uniunii Scriitorilor” la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, în anul 2004 (pentru literatură dramaturgică originală). Piesa a fost tradusă în cehă, slovacă, bulgară, poloneză, fiind jucată şi pe scene din străinătate”, a spus, vizibil emoționat, Valeriu Butulescu.

Valeriu Butulescu s-a format ca scriitor la Petroşani, oraş în care locuieşte încă din 1964. Aici a debutat ca poet, în presa locală. Debutul său editorial s-a produs în 1985, la Editura „Litera”din Bucureşti cu volumul de aforisme „Oaze de nisip”. Cartea a avut un destin fericit, fiind tradusă şi publicată în peste 50 de limbi, stabilind sub acest aspect un record în literatura noastră.

Aforismele sale, în marea lor majoritate, sunt scurte replici din piesele sale de teatru. În primăvara anului 1993, adică exact în urmă cu un sfert de secol, Valeriu Butulescu debutează ca dramaturg pe scena Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroşani, cu comedia „Hoţul cinstit” (Veşnicie provizorie).

De atunci, Valeriu Butulescu a scris 20 de piese de teatru. Majoritatea, comedii amare, jucate de profesionişti şi amatori, în ţară şi peste hotare. Dintre acestea, „Insula femeilor” a primit Premiul I la „Festivalul Comediei Româneşti” organizat de Teatrul de Comedie Bucureşti (2009). Un an mai târziu, comedia sa „Herghelia albastră” a fost nominalizată pentru cea mai bună piesă românească a anului 2009, la Gala Premiilor UNITER (2010). Pentru piesele sale „Insula Femeilor” şi „Infinitul Brâncuşi”, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu îi acordă Premiul pentru Dramaturgie (2010).

Un drum aparte a avut piesa „Infinitul Brâncuşi”. După spectacolul montat de Teatrul Naţional Radiofonic (cu Ştefan Iordache în rolul principal) piesa a intrat în atenţia Institutului Cultural Român, fiind tradusă în engleză, portugheză, greacă şi chineză şi prezentată pe scene străine. Cu această piesă, Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu întreprinde cel mai îndepărtat turneu din întreaga sa activitate: în august 2017, piesa a fost jucată la Beijing.

Ca dramaturg, Valeriu Butulescu a avut 59 premiere teatrale, montate de teatre profesioniste, dar şi de trupe de amatori (alcătuite din elevi şi studenţi). Spectacolele tinerilor au câştigat numeroase premii naţionale.

La împlinirea a 25 de ani de la debutul său ca dramaturg, Valeriu Butulescu afirmă deschis, cu modestia caracteristică marilor valori ale culturii, în spiritul evenimentului care marchează în aceste zile viața culturală a Văii Jiului: ”Ca dramaturg, m-am format pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani!” Dixit !

[slideshow_deploy id=’43281′]