joi, mai 31st, 2018

 

Taximetrist amenințat și bătut de un „client”

Bărbatul agresat a fost luat din mașină și bătut de un individ de 39 de ani, din Petroșani.  „Ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Petroșani a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Petroşani, cu privire la faptul că, în ziua de 30.05.2018, a fost agresat fizic de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Petroşani.            Partea vătămată le-a relatat poliţiştilor faptul că practică profesia de taximetrist, iar în data de 28.05.2018, a transportat cu taximetrul o femeie pe razaCItește mai departe


Petrila, 1 Iunie în Anul Centenarului

Zeci de concursuri au avut loc la Petrila, unde Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită, în avans, astăzi. Evenimentul a fost organizat sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918, astfel încât elevii celor două entități școlare din Petrila, Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” și Școala Gimnazială ”I. D. Sîrbu”, s-au întrecut în concursuri care mai de care mai atractive. De la concursuri pe teme de istorie (România 100 sau Cântece patriotice) la întreceri sportive inter-școlare de Cros și Alergare, Fotbal, Handbal, Baschet, Tenis de Masă sau Fotbal Tenis, copiii petrileni au avutCItește mai departe


Seniorii care au învățat engleza- recompensați de primarul Iacob Ridzi

Programul inițiat de Primăria Petroșani s-a bucurat de un interes crescut din partea vârstnicilor, aceștia având ocazia de a învăța limba engleză gratuit, în cadrul unor cursuri susținute de un specialist al municipalității. ”Omul cât trăiește învață! Prima generație de seniori care a absolvit cursurile de limba engleză este dovada vie a acestei zicale. Mă bucur că am putut veni în sprijinul persoanelor trecute de prima tinerețe care și-au manifestat intenția de a învăța limba engleză, prin organizarea gratuită a acestor cursuri. Astăzi, s-au încheiat cursurile pentru seniori și amCItește mai departe


O nouă sesiune de informare derulată de Serviciul Anticorupție Hunedoara

Acțiunea a fost derulată cu prilejul zilei Direcției Generale Anticorupție, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, cu ocazia derulării Colegiului Prefectural Hunedoara.   Angajații Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara au prezentat membrilor colegiului o serie de aspecte legate de activitatea instituției, respectiv infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalitățile de sesizare, consecințele și costurile corupției, precum și cazuri de corupție instrumentate de către D.G.A. „Totodată, membrilor şi invitaţilor permanenţi din cadrulCItește mai departe


Manifestare festivă de Ziua Rezervistului Militar, la Deva

Ofițeri și subofițeri militari rezerviști, membri ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din judeţul Hunedoara au fost în centrul atenției administrației județene, în cadrul unei festivități prilejuite de marcarea Zilei Rezervistului Militar. La eveniment au participat, alături de cadrele militare în rezervă și în retragere din A.C.M.R.R ”Sarmizegetuza”  (asociație condusă de col.(r) Dănilă Moldovan), în calitate de invitați: prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely și președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flavius Bobora. Cei doi oficiali județeni au acordat o serie de diplome de onoare unor reprezentanți de marcă din rîndul ofițerilorCItește mai departe


Coconea- antrenamente intense pentru X-Pyr

Medaliat cu bronz la competiția extremă, parapantistul din Petroșani vrea să-și depășească recordul. X-Pyr are loc la finele lunii și participă 40 de concurenți, fiecare însoțit de un „suporter”.   Întrecerea extremă este inspirată din celebra competiție Red Bull-X Alps, iar sportivii trebuie să parcurgă un traseu de peste 550 de kilometri, în zbor sau cățărare. X-Pyr se derulează în Munții Pirinei, startul fiind pe data de 24 iunie a.c., iar sportivii sunt aleși de către organizatori pe baza rezultatelor la competițiile internaționale asemănătoare și a notorietății. Invitat la start,CItește mai departe


Lansare de carte Daniel Marian, la Biblioteca județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 7 iunie 2018, ora 1700, la Sala de Lectură, lansarea volumului de versuri „Revelații, resuscitări, regrete”, semnat de poetul și publicistul Daniel Marian.Volumul este recent apărut la Editura Ecreator din Baia Mare în anul 2018. Daniel Marian, născut la Deva la 20 octombrie 1969, este un nume binecunoscut publicului hunedorean încă din primii ani de după 1990, când a fost o prezență activă în presa acelor timpuri. A scris articole de analiză politică și, în mod deosebit, poezii și cronici literareCItește mai departe


Mobilizare a polițiștilor hunedoreni

Peste 100 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara, în cadrul dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, a anunțat IPJ Hunedoara. „Poliţiştii hunedoreni – în special din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea fraudelor, acţiuni speciale şi investigaţii criminale – vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, în special în zonele de agrement, în parcuri, dar şi în zonele aglomerate (în pieţe, târguri şi oboare), pentruCItește mai departe


A lovit și a fugit

Un șofer de 23 de ani a lovit un autoturism parcat și apoi a plecat de la fața locului ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Din fericire pentru proprietarul autoturismului avariat, vinovatul a fost văzut de un echipaj de poliție și oprit pentru cercetări. Șoferul fugar avea permisul suspendat au stabilit polițiștii. „O patrulă de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Brad a observat în trafic un autoturism care, efectuând o manevră de ieşire dintr-o parcare situată pe bulevardul Republicii, din municipiul Brad, a acroşat un alt autoturism,CItește mai departe


WhatsApp va avea o nouă funcţie: ce vei putea face de acum încolo este extraordinar

Facebook continuă eforturile pentru îmbunătăţirea serviciilor WhatsApp. Versiunea pentru Android a aplicaţiei a primit o nouă funcţie Group Calls, care permite folosirea apelurilor de voce şi apeluri video pentru a discuta cu până la patru persoane în acelaşi timp. WhatsApp suportă de ceva timp iniţierea de apeluri video şi voce folosind conexiunea la internet a telefonului mobil, însă funcţionalitatea era limitată la convorbiri unu-la-unu. Noua opţiune Group Call poate fi activată chiar în timpul apelului aflat în desfăşurare. realitatea.net [slideshow_deploy id=’17636′]


Atenţie, şoferi! Weekend prelungit! Află cât alcool poţi consuma dacă eşti şofer şi în cât timp acesta se elimină din organism

Unul dintre factorii care determină cele mai multe accidente rutiere în România este alcoolul.  Se apropie weekend-ul prelungit. Mulţi dintre noi se pregătesc fie de o ieşire la terase, fie la iarbă verde. Le reamintim şoferilor, că, până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional. La o valoare mai mare devine şi o problemă penală. Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărţit la greutatea corporală a celui care a băut. Codul Rutier prevede că, dacă un şoferCItește mai departe


Skate Park-ul din Deva și-a deschis porțile pentru amatorii de senzații tari

Primăria Municipiului Deva și Biroul Administrare Baze Sportive și de Agrement a pregătit Skate Park-ul pentru iubitorii de sporturi extreme. Primul eveniment oficial – URBAN 4X, ediția a treia, va avea loc duminică, 3 iunie 2018, între orele 10:00–15:00. Acțiunea este dedicată iubitorilor de skateboard, role, biciclete și trotinete. Zona Skate Park-ului a fost igienizată, ecologizată, iarba de pe margini a fost tunsă. Băncile au fost reparate și vopsite, iar platformele betonate au fost curățate și aranjate pentru a putea fi folosite în siguranță. Pentru un acces mai facil înCItește mai departe


Hoții cu tupeu – condamnați la închisoare

Indivizii au fost prinși de polițiștii din Hunedoara după o urmărire ca în filme, iar unul dintre ei a încercat să-i atace pe agenți cu o bară metalică. A fost potolit imediat după ce unul dintre polițiști l-a somat cu armamentul din dotare. Sârb Vasile Florin zis „Gorgan” și Ţâru Ciprian Andrei au fost trimiși în judecată pentru furt calificat și tentativă la furt calificat. Cei doi nu și-au recunoscut faptele și au fost condamnați de Judecătoria Hunedoara la pedepse cu executare. Ţâru Ciprian Andrei – în prezent încarcerat înCItește mai departe


Câte zile libere vom mai avea în 2018. Vine o nouă minivacanță

ZILE LIBERE în anul 2018. Câte zile libere mai avem până la sfârşitul anului Anul 2018, are 15 sărbători legale, dintre care 11 zile nelucrătoare, care pică în timpul săptămânii. Vineri, 1 iunie, va fi zi liberă, iar astfel vom avea o nouă minivacanță. Următoarele zile nelucrătoare de care ne vom bucura până la sfârşitul anului sunt: 1 iunie – Ziua Copilului 15 august -Adormirea Maicii Domnului 30 noiembrie – Sfântul Andrei 1 decembrie – Ziua Naţională a României 25 decembrie – Crăciunul 26 decembrie -Crăciunul [slideshow_deploy id=’27028′]


Zipper România participant activ la proiectul „România, o națiune conectată”

Ziua Comunicațiilor din acest an s-a desfășurat sub mottoul „România, o națiune conectată. Comunicațiile și transformarea digitală”, în contextul în care societatea, consumatorii, și mediul de afaceri se confruntă cu provocări comune. Au fost dezbătute teme precum comunicațiile și transformarea digitală, viitorul plăților mobile în România, „customer care” în telecom, securitatea cibernetică, respectarea datelor personale în contextul GDPR. Printre vorbitori s-au aflat Doru Vijiianu – director general Zipper România, Bogdan Cojocaru – Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), Sorin Grindeanu – președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Carmen Adamescu – Director Executiv Comercial – EYCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 31 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 31.05.2018 INTERVAL ORAR:  09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Siretului, bloc C 1-2; D 1-5; D 1-6; D 1-7; Arenei, bloc B1; Biserica Golgota. MOTIVUL: Eliminare avarie apă strada Siretului bloc D 1-5. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 31 MAI, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 31.05.2018 INTERVAL ORAR: 08:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE: Mărăști, Mărășești, Ghe. Doja, Pescărușului, Castanilor, Moților, Nuferilor și Vanătorilor. MOTIVUL: Avarie rețea conductă DN. 200 pe strada Mărăști. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]


Proiect de lege: Închisoare acasă și zile libere pentru cărțile scrise în detenție

Textul adoptat pe articole mai prevede şi scăderea a câte 20 de zile din pedeapsă pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau fiecare invenţie şi inovaţie brevetate. Un proiect de lege prin care se introduce un regim de detenţie la domiciliu pentru persoanele condamnate la până un an de închisoare, cu excepţia celor condamnate pentru fapte de violenţă, a fost adoptat, pe articole, miercuri de Camera Deputaţilor. Votul final a fost amânat o săptămână. În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an, executarea pedepsei se realizează prin detenţieCItește mai departe