”Trofeul Micului Cititor” – ediția 2018 și-a desemnat câștigătorii
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ultima zi a lunii mai 2018 manifestarea cultural-educativă „Trofeul Micului Cititor”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului.
”Începând cu acest an, concepția care a stat la baza organizării acestui eveniment a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. Criteriul care a determinat decernarea premiilor, a trofeelor micilor cititori, a fost fidelitatea acestora față de bibliotecă, fidelitate exprimată în numărul de împrumuturi de carte și alte materiale de bibliotecă, numărul de participări la activitățile bibliotecii etc. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai des biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii Trofeului Micului Cititor, ediția 2018. Prin acordarea acestui premiu am dorit să ne apropiem și mai mult de cei mai tineri prieteni ai noștri, am dorit ca ei să simtă instituția noastră ca pe un spațiu cald, primitor, cu oameni plini de suflet, gata oricând să le recomande o carte, un autor, să le vorbească despre viața cărților”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.
Pornind de la aceste gânduri, au fost selectați acei tineri cititori care s-au dovedit a fi cei mai buni prieteni ai cărții, ai cititului. Au fost, astfel, decernate „trofeele”: trei premii și două mențiuni care i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii, după cum urmează:
Locul I: Dalma Johanna Orban – Liceul Teoretic „Téglas Gábor” Deva
Locul II: Călina Teodora Ciobanu – Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva
Locul III: Tudor Mihai Blidar – Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva
Mențiune: Alexandra Furdui – Colegiul Național „Decebal” Deva
Mențiune: Alexandra Ioana Bolea – Colegiul Național „Decebal” Deva
Evenimentul a fost așteptat cu mare emoție, atât de organzatori, dar mai ales de copii și de cadrele didactice care i-au îndrumat. În deschiderea evenimentului, în curtea Bibliotecii județene participanții au avut bucuria să asiste la un reușit spectacol purtând titlul „1000 de povești”, o producție a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, jucat în premieră la Deva și creat special de către actorii din Petroșani pentru întâlnirea cu micii cititori din Capitala județului. Actorii și publicul au fost cuprinși de aceeași emoție și bucurie prilejuite de această adevărată călătorie în minunata lume a basmelor și poveștilor. Aplauzele celor prezenți au răsplătit cu recunoștință arta și strădania actorilor.
După înmânarea trofeelor pentru micii cititori, a urmat momentul mult așteptat: carnavalul copiilor, cu parada costumelor inspirate din basmele românești. Cele mai frumoase și mai originale costume au fost premiate, după cum urmează:
Locul I – Darius Stanciu
Locul II – Ioana Crămescu
Locul III – Maya Elena Jula
Mențiune – Sebastian Andrei Oană
Mențiune – Cătălin Cucoranu
Premiul de originalitate – Elena Medina Păpădie
Premiul juriului – Sara Nedelcu
”Nu i-am uitat nici pe profesorii și învățătorii care s-au ocupat zi de zi de acești copii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndrumat spre bibliotecă, iar pentru toate acestea, le-am oferit premii constând în diplome și cărți”, a mai adăugat Ioan Sebastian Bara.
Trofeul Micului Cititor a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative pe care cei mai mici dintre iubitorii de carte din Deva o așteaptă an de an.
[slideshow_deploy id=’24093′]