VALU – un alt fel de educație pentru un mediu curat într-un oraș sănătos

Un mediu curat și un oraș frumos și sănătos este, în mod categoric, cea mai de preț moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri, urmașilor și urmașilor noștri. Nevoia de a trăi într-un mediu curat este astăzi o provocare mai mult decât necesară care cere implicare activă nu doar din partea administrațiilor locale sau a celor pe care-i plătim pentru a face curățenie și pentru a asigura, cu responsabilitate, gestionarea deșeurilor, ci o implicare a fiecărui om în parte.

Surprinzător (sau poate, nu !) cei care par să fi înțeles cel mai bine această provocare a timpului prezent sunt chiar copiii și tinerii. Este adevărat, de câțiva ani buni, una din activitățile educaționale desfășurate de Pregoterm SA, operatorul de servicii de management al deșeurilor de pe raza municipiilor Vulcan și Lupeni, dar și a orașelor Aninoasa și Uricani, constă în derularea unor serii de acțiuni menite să-i conștientizeze, în primul rând pe copii și tineri, asupra modului în care trebuie să acționăm cu toții pentru ca orașele în care trăim să fie curate și frumoase, așa cum ne dorim fiecare.

Din seria activităților de acest fel a făcut parte și proiectul intitulat ”VALU” (nume derivat nu din dorul de mare și de vacanță, ci chiar din inițialele celor patru localități implicate în proiect: Vulcan, Aninoasa, Lupeni, Uricani), un proiect special în derularea căruia Pregoterm-ul s-a bucurat nu doar de sprijinul Primăriilor din cele patru localități, ci și de implicarea unor copii și tineri extrem de talentați, care fac parte din trupa ”Visătorilor” (”The Dreamers”) actriței Bianca Holobuț și a jurnalistului Ramona Roșulescu. Împreună, aceștia au pus cap la cap ingredientele de succes ale, nici mai mult, nici mai puțin, decât unei piese de teatru jucată de copii și având ca subiect o temă de permanentă actualitate: ”Viață sănătoasă într-un mediu curat”.

O originală piesă scrisă de Ramona Roșulescu pentru copiii de la The Dreamers, care s-a bucurat nu doar de atenția cuvenită la premiera ce a avut loc la Vulcan, chiar cu prilejul Zilei Copilului, ci și de un binemeritat succes confrmat de aplauzele spectatorilor care au umplut sala Cinematografului ”Luceafărul” din Vulcan. Printre aceștia, încântați de subiect și de prestația actorilor dar, mai ales, responsabilizați suplimentar de cele evidențiate pe scenă, s-au numărat primarii celor patru localități – Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), Lucian Resmeriță (primarul municipiului Lupeni), Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani), Nicolae Dunca (primarul orașului Aninoasa) – dar și prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely sau inspectorul șef al ISJ Hunedoara, prof.dr. Maria Ștefănie.

”Noi am început sărbătoarea dedicată copiilor, cu participarea la piesa de teatru VALU, jucată la Cinematograful Luceafărul de trupa de adolescenți The Dreamers. O punere în scenă originală a unei teme de permanentă actualitate: VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ ÎNTR-UN MEDIU CURAT.Mesajul piesei intitulată generic, VALU (Vulcan, Aninoasa, Lupeni, Uricani), ne-a reunit pe cei 4 primari din vestul Văii Jiului, fiind direct implicați fiecare și la unison, în această temă de maximă importanță pentru noi toți: curățenia din jurul nostru. Felicit tinerii actori amatori și pe îndrumătorii acestora, precum și pe directorul societății Pregoterm, Marius Danci, care a dorit să ne transmită prin intermediul tinerilor cele mai bune mesaje legate de activitatea de salubrizare”, a spus primarul Gheorghe Ile, gazda acestui eveniment.

În mod cert, succesul premierei de la Vulcan, dar și tema de maxim interes dezvoltată de aceasta și talentul asbolut al micilor actori de la The Dreamers, incumbă de pe acum prezentarea piesei ”VALU” și în celelalte localități partenere ale acestui deosebit proiect, pentru care Marius Danci merită aprecieri, iar Ramona Roșulescu, Bianca Holobuț și, mai ales, tinerii actori ai trupei ”The Dreamers” merită din plin felicitări. După cum, dacă vreți să înțelegeți ce înseamnă să trăiești cu un mediu curat într-un oraș sănătos, vă recomandăm cu toată seriozitatea să vedeți această piesă de teatru și, dincolo de aplauze, să acționați după sfatul și atitudinea tinerilor din Valea Jiului.

 

[slideshow_deploy id=’24093′]



« (Știre anterioară)