Trafic cu substanțe periculoase
Peste 1,2 tone şi 1.100 de litri de produse de protecţie a plantelor susceptibile a prezenta riscuri de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător au fost ridicate de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurate în întreaga țară, printre județele verificate fiind și Hunedoara. Acțiunea polițiștilor a mai vizat și prevenirea activităţilor ilicite la regimul produselor de protecţie a plantelor.
Pentru verificarea a 621 de unităţi care gestionează astfel de produse, poliţiştii au acţionat împreună cu specialişti din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv unităţi fitosanitare, Garda de Mediu, inspectorate teritoriale de muncă. Echipele de control au constatat 58 de fapte de natură penală dintre care 15 de trafic de produse sau substanţe toxice. Polițiștii cercetează acum 50 de persoane care, sub diferite forme, sunt bănuite de participare la săvârşirea acestor infracţiuni.
De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 1.216 kilograme şi 1.164 de litri de produse de protecţie a plantelor.
Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 97.000 de lei.
[slideshow_deploy id=’24093′]