Tribunalul Hunedoara judecă încă un traficant de comori
În acest caz este vorba de un bărbat cu dublă cetățenie, română și germană, suspectat de spălarea banilor într-un dosar de trafic de obiecte antice.
Cercetările au fost efectuate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Inculpatul Pâslaru Constantin a dobândit şi deţinut un lot de 7005 monede şi 806 bunuri arheologice, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, iar după efectuarea unor operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare, a schimbat o parte dintre ele în piese de colecţie, în vederea tranzacţionării acestora pe piaţa internaţională de antichităţi, prin ascunderea şi disimularea originii lor ilicite, susțin procurorii. Cauza a fost trimisă către Tribunalul Hunedoara pentru soluționare dat fiind faptul că magistrații hunedoreni au expertiza necesară în judecarea unor astfel de dosare. Ancheta a mai arătat că artefactele erau sustrase din siturile arheologice din judeţele Constanţa şi Tulcea în urma efectuării unor detecţii neautorizate de către o grupare infracţională, care apoi le transfera în străinătate către inculpatul Pâslaru Constantin în vederea valorificării lor.
„După procedurile de curăţare mecanică şi chimică, cu rolul de a ascunde originea lor ilicită, artefactele erau destinate a fi tranzacţionate prin intermediul platformelor din mediul online sau la târguri locale către diverşi cumpărători din Germania sau din alte ţări.
O parte din banii rezultaţi erau transferaţi către braconierii de situri arheologice din România prin intermediul unor companii financiare ce permit transferul de bani lichizi la distanţă fără utilizarea unor conturi bancare, destinatari fiind persoane interpuse indicate de autorii infracţiunilor de furt.
Finalizarea cauzei se datorează excelentei cooperări internaţionale cu autorităţile judiciare germane, ca urmare a executării unor cereri de asistenţă judiciară în materie penală vizând, printre altele, efectuarea de percheziţii domiciliare simultane la mai multe locaţii din Germania şi România, în urma cărora au fost identificate şi indisponibilizate monedele şi artefactele de provenienţă ilicită”, arată Parchetul General într-un comunicat de presă.
Potrivit unui raport de expertiză numismatică efectuat în cauză, lotul de 7005 monede indisponibilizat este alcătuit în majoritate din monede greceşti de epocă imperială din cetăţile Tomis şi Callatis, monede din Istros (Histria), monede greceşti autonome, denari şi antoninieni romani, precum şi monede de bronz de tip Lysimach şi monede de tip Filip II din argint.
„În ceea ce priveşte celelalte bunuri arheologice indisponibilizate, menţionăm că printre acestea se numără un grup compact de 55 vârfuri de săgeată (semne premonetare specific dobrogene din sec. V a. Chr.), un pumnal akinakes (o piesă arheologică rară), pandantive crepundia, obiecte de podoabă, piese de harnaşament, sigilii, fibule, inele etc.
Majoritatea artefactelor fac parte din Patrimoniul cultural naţional, putând fi încadrate o parte în categoria Tezaur, o parte în categoria Fond al Patrimoniului cultural naţional.
Potrivit evaluării efectuate în dosar, valoarea bunurilor ridicate şi indisponibilizate se ridică la suma de 400.000 Euro”, se mai arată în comunicat.
[slideshow_deploy id=’13835′]