Comunicat de presă – Deputat PSD Natalia – Elena Intotero
Programe de interes național pentru persoanele vârstnice
Guvernul PSD-ALDE își continuă misiunea asumată de a asigura un parcurs constant către îmbunătățirea nivelului de trai al populației, care va avea ca rezultat întărirea coeziunii sociale și reducerea decalajelor față de statele dezvoltate ale Uniunii Europene.
În acest sens, Guvernul finanțează două programe de interes național (PIN) destinate persoanelor vârstnice și anume, „Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice” și „Sprijin pentru autoritățile administrației publice locale din unele unitățile administrativ-teritoriale în care nu s-au înființat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistență socială”.
Cele două programe de interes național vor fi implementate în perioada 2018 – 2020, bugetul total alocat fiind de aproape 115 milioane de lei.
Primul program vizează creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă și a instituţionalizării. Concret, se vor asigura servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente și vor fi înființate noi unități de îngrijire la domiciliu, publice, în cadrul/în subordinea serviciilor publice de asistență socială (SPAS), în unitățile administrativ-teritoriale în care acestea nu există.
Prin intermediul celui de-al doilea program, autoritățile administrației publice locale vor fi sprijinite să-și îndeplinească atribuțiile privind organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale. Concret, serviciile publice de asistență socială din 1.000 de localități din mediul rural vor fi sprijinite să obțină certificatul de acreditare prin angajarea/contractarea, în fiecare dintre acestea, a unui asistent social, iar salariile asistenților sociali din aceste servicii vor fi asigurate pentru 24 de luni. În acest fel, cel puțin 300.000 de persoane aflate în dificultate din comunitățile în care se înființează SPAS vor beneficia de serviciile de asistență socială. Prin acest program, 1.000 de comune vor beneficia de resurse umane specializate în asistență socială, pentru a elabora strategiile locale de dezvoltare a serviciilor sociale și planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale.
Asumându-ne misiunea de a asigura îmbunătățirea nivelului de trai al populației, suntem determinați să continuăm strategiile de creștere economică, îmbinate cu cele sociale. Numai un stat preocupat de situația fiecăruia dintre cetățenii săi poate răspunde provocărilor viitoare.
Natalia – Elena Intotero,
Deputat PSD de Hunedoara
[slideshow_deploy id=’19661′]