”Diaspora start”, program de susținere financiară a românilor care se întorc acasă din străinătate

Statul român lansează programul Diaspora Start-Up, dezvoltat de Ministerul Fondurilor Europene și susținut pe partea de promovare de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni,. Acesta reprezintă o linie de finanțare destinată cetățenilor români din afara granițelor și celor reîntorși recent, care doresc să-și valorifice abilitățile profesionale dobândite în afară, prin deschiderea unei afaceri în România.

”Guvernatorul BNR a declarat că românii care lucrează în străinătate şi-au schimbat priorităţile şi nu mai trimit bani pentru familii, ci pentru investiții. În întâmpinarea noii orientări a românilor de peste hotare vine și Start-Up Diaspora. Un program menit să ofere soluții celor care doresc să revină acasă. Finanțarea, în valoare de 30 milioane euro, este realizată prin POCU 2014-2020 şi are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent reîntorși în țară. Programul este susținut pe partea de promovare de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Beneficiarii pot fi persoane fizice – șomeri, persoane inactive, persoane care au loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă și care îndeplinesc cumulativ o serie de condiții”, a declaat ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero.  

Potrivit ministrului Natalia Intotero, beneficiarii pot fi persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • Intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban;
  • Au reședința sau domiciliul în mediul rural sau urban, în regiunile mai puțin dezvoltate ale României, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia;
  • Au vârsta de minim 18 ani;
  • Posedă cetățenia română;
  • Fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii în grupul țintă;
  • Demonstrează experiență antreprenorială prin documente de înființare a unei societăți comerciale în străinătate, precum și documente care să ateste experiența specifică în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului

Sau

  • Demonstrează capacitatea tehnică și profesională printr-un contract de muncă sau de colaborare ori alt document similar, în domeniul în care dorește să se inițieze afacerea vizată în cadrul proiectului

Sau

  • Demonstrează cunoștințele de specialitate prin documente recunoscute de statul român care să ateste absolvirea de studii în cadrul unor instituții de învățământ superior din străinătate, ori prin alte documente care certifică absolvirea unor cursuri de scurtă durată în domeniul în care dorește să inițieze afacerea vizată în cadrul proiectului.

Orice persoană interesată de a face parte din grupul țintă pe acest apel, va trebui să acceseze lista administratorilor schemelor de antreprenoriat, care va f publicată în data de 10 iulie 2017, pe site-ul MFE, la adresa dedicată de web, respectiv http://www.fonduri-ue.ro/presa/noutati-am-oi .

În altă ordine de idei, minstrul Românilor de Pretutideni salută decizia Parlamentului, care a adoptat astăzi un alt proiect legislativ pentru românii din diaspora, proiect care permite finanțarea unor proiecte în domenii cheie dezvoltate de românii de pe tot cuprinsul mapamondului. ”Proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr 12/2018 pentru modificarea L 321/2066 a fost adoptat de plenul camerei deputatilor. Prin acest proiect s-a reglementat posibilitatea finantarii proiectelor din domeniile: educatie, cultura si spiritualitate in sprijinul romanilor de pretutindeni. Multumesc colegilor parlamentari pentru sustinere!”, a declarat ministrul Natalia Intotero.

[slideshow_deploy id=’17636′]