Ziua Mondială a Donării de Sânge este marcată în România în data de 14 iunie. Aceasta este dedicată în general tuturor celor care sunt donatori de sânge voluntari.
La Vulcan, cu acest prilej, în cadrul unui eveniment organizat la sala Cinematografului ”Luceafărul” de către Organizația Femeilor Social-Democrate din municipiul Vulcan, au fost prezentate rezultatele programului intitulat ”O șansă pentru viață”, derulat în perioada 14 iunie 2017-14 iunie 2018 cu scopul de a informa și conștientiza populația asupra importanței majore pe care o poate avea donarea de sânge pentru salvbarea de vieți omenești.
Dorina Băncilă, preșeidintele OFSD Vulcan explică modul în care a luat naștere acest proiect social pus în practică de echipa social-democraților vulcăneni. ”Povestea acestui program a început într-o zi de mai, anul trecut. Eram în trafic și ascultam știrile de la radio. Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bucuresti a intrat în direct și a vorbit despre criza acută de sânge cu care se confrunta sistemul sanitar la acel moment, arătând că zeci de pacienți sunt afectați zilnic de lipsa sângelui din centrele de transfuzii, sănătatea sau chiar viața acestora fiind puse în pericol prin amânarea tratamentului sau a intervențiilor chirurgicale. Apelul pe care l-a lansat directorul Centrului de transfuzii era un apel umanitar. Împreună cu doamna deputat Natalia Intotero (actualul ministru al Românilor de Pretutideni), cu domnul primar Ile Gheorghe, cu domnul viceprimar Cristian Merișanu și colegii consilieri ai Organizatiei PSD Vulcan, am analizat această problemă și am ajuns la concluzia că trebuie să derulăm și noi un program de informare și constientizare cu privire la importanța donării de sânge, sub egida OFSD Vulcan. Așa a luat naștere Programul ”O șansă pentru viață !” care a fost lansat efectiv, în 2017, cu ocazia Zilei Donatorului de Sânge”, a explicat Dorina Băncilă.
Aceasta spune că, pe parcursul unui an întreg, prin puterea exemplului personal dat de lideri politici, de lideri ai comunității locale, de membri ai PSD, alte câteva zeci de persoane din municipiul Vulcan au fost determinate să recurgă la gestul umanitar al donării de sânge.
În acest scop, cabinetul apreciatului medic de familie dr. Maria Beghian a fost pus la dispoziția Centrului de Transfuzii Sanguine al județului Hunedoara. Aici au fost efectuate recoltările de sânge, de către o echipă de asistente medicale formate din Mirela Zaharia și Florentina Piele. Acestora li s-alăturat, cu sprijin logistic și de specialitate, Bianca Ilie, coordonatorul Laboratorului de analize medicale de la Spitalul Municipal Vulcan.
Pentru contribuția pe care au avut-o la sucesul acestui program, mai mulți oameni cu adevărat de bine au fost premiați la festivitatea de astăzi de către organizatori. Astfel, cupe și diplome de onoare au fost conferite, în semn de mulțumire pentru:
- Natalia Elena Intotero – deputat, ministrul Românilor de Pretutindeni;
- Ile Gheorghe – primar, Președintele PSD Vulcan;
- Cristian Merișanu – viceprimar, Președinte executiv al PSD Vulcan;
- dr. Adriana Popescu;
- Pompiliu Barbu – consilier local;
- George Bălțatu – consilier local, Președinte TSD Hunedoara;
- Cornel Lung – consilier local;
- Ștefan Feszner – consilier local;
- Dorel Șchiopu – consilier local;
- Dan Petculescu – consilier local;
Alături de aceșta, Organziația Femeilor Social-Democrate a oferit însemne de recunoștință pentru susțnerea și paticiparea în acest program doamnelor:
- Maria Ivăniși – consilier județean;
- Jenica Stanci – președinte OFSD Uricani;
- Margareta Burduf – președinte OFSD Petroșani;
- Doina Tentler – președinte OFSD Petrila;
Dincolo de echipa politică angrenată în derularea cu succes a acestui proiect, Dorina Băncilă a dorit să aducă în atenție și rolul pe care l-au avut, în promovarea constantă a acestui deosebit program de voluntariat, o serie de reprezentanți ai societății civile din Valea Jiului, respectiv preoții Ionel Onuț și Cristian Olaru, consilierii locali Vasile Pop și Emil Andraș, directorul Pregoterm Vulcan – Marius Danci, fotograful Ionică Merișanu și jurnalistul Tiberiu Vințan.
Dincolo de cuvintele frumoase, diplomele și cupele primite de cei care au făcut posibil sucesul acestui program civiv, educațional și social deopotrivă, toți participanții la evenimentul de astăzi organizat de OFSD Vulcan cu ocazia Zilei Donatorului de Sânge, au avut parte de un excepțional recital artistic susținut de copii frumoși și talentați precum Antonia Elena Moraru, Radu Liviu Moldovan și Monica Țugulea.
”Tuturor, vă mulțumim pentru implicarea în succesul acestui program, vă dorim multă sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea nobilă și jertfelnică pe care o desfășurați, aducând alinare și bucurie multor oameni bolnavi. Recunoștinta este cea mai frumoasa floare care crește în sufletul nostru. Este un sentiment sublim din Creația Divinității. În vremurile pe care le trăim, marea majoritate a oamenilor își amintesc de acest sentiment divin doar atunci când se întamplă ceva miraculos în viata lor. Prin gestul pe care l-ați făcut, toți cei care ați donat sânge în cadrul acestei campanii sau pur și simplu din proprie voință, ați adus în viața unui alt om, pe care nu-l cunoașteți, miracolul de a trece pentru o grea cumpănă din viață. Iar asta este ceva cu adevărat omenesc”, a mai spus Dorina Băncilă, președintele OFSD Vulcan.