Nou dosar de braconaj arheologic instrumentat de specialiștii IGPR și cei din IPJ Hunedoara
Cercetările au fost derulate în cooperare cu autorităţile judiciare germane, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anchetatorii au propus instanţei de judecată confiscarea unui lot de mii de monede şi artefacte de tezaur, indisponibilizate pe parcursul anchetei, urmând ca astăzi, 15 iunie, să fie dată soluţia legală. Specialiștii în braconaj arheologic din IPJ Hunedoara alături de cei din IGPR au desfăşurat percheziţii domiciliare simultane, la mai multe locaţii din Germania şi România (judeţul Tulcea), în urma cărora au fost identificate şi indisponibilizate monede şi artefacte de provenienţă ilicită.
”Din investigaţii a reieşit că acesta, în perioada 2009 – 14 octombrie 2015, ar fi dobândit şi deţinut un lot de 7.005 monede şi 806 bunuri arheologice, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. În fapt, membrii unei grupări infracţionale ar fi efectuat detecţii neautorizate, în siturile arheologice din judeţele Constanţa şi Tulcea, de unde ar fi sustras artefactele.
După efectuarea unor operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare, ar fi schimbat o parte dintre ele în piese de colecţie, în vederea tranzacţionării acestora pe piaţa internaţională de antichităţi, prin ascunderea şi disimularea originii lor ilicite.
Astfel, le-ar fi transferat în străinătate, către persoana în cauză, pentru valorificarea lor, prin intermediul unor platforme online sau în târguri locale.
Majoritatea artefactelor fac parte din Patrimoniul cultural naţional, putând fi încadrate o parte în categoria Tezaur, o parte în categoria Fond al Patrimoniului cultural naţional.
În urma acţiunii Poliţiei Române, lotul de monede (alcătuit în majoritate din monede greceşti de epocă imperială din cetăţile Tomis şi Callatis, monede din Istros (Histria), monede greceşti autonome, denari şi antoninieni romani, precum şi monede de bronz de tip Lysimach şi monede de tip Filip II din argint), precum şi celelalte bunuri arheologice (cuprinzând 55 vârfuri de săgeată – semne premonetare specific dobrogene din sec. V a. Chr., un pumnal akinakes – o piesă arheologică rară, pandantive crepundia, obiecte de podoabă, piese de harnaşament, sigilii, fibule, inele etc.) au fost indisponibilizate.
O parte din banii rezultaţi ar fi fost transferaţi către persoane implicate în braconajul de situri arheologice din România.
Valoarea bunurilor ridicate şi indisponibilizate se ridică la 400.000 de euro.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub supravegherea Tribunalului Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’24093′]