Dorina Băncilă: ”În spatele oricărei acțiuni de succes stau oameni devotați și pasionați”

Orice acțiune care are drept scop salvarea de vieți omenești nu poate fi decât una de succes. De aceea, succesul acțiunii derulate de Organizația femeilor Social-Democrate din municipiul Vulcan, intitulată ”O șansă pentru viață” a capacitat nu doar interesul, ci și atitudinea pozitivă și implicarea unui număr foarte mare de oameni, mobilizați nu doar de apartenența sau simpatia lor pentru un grup politic, cât mai ales din dorința de a face bine semenilor aflați în nevoie. Cum a fost posibil la Vulcan succesul acțiunii ”O șansă la viață” derulată timp de un an de zile, sub sigla PSD și cine sunt oamenii care au stat în spatele acestui succes, am încercat să aflăm chiar de la inițiatoarea acestuia, DORINA BĂNCILĂ, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate din Vulcan.

– Doamna Dorina Băncilă, la finalul programului ”O șansă pentru viață”, pe care l-ați implementat cu succes pe parcursul unui an de zile, așa cum am relatat într-un articol precedent, v-aș întreba care a fost scopul acestui demers: unul politic, unul social, unul educațional ?

– Câte puțin din fiecare. Programul  O SANSA PENTRU VIAȚĂ a fost derulat, în primul rând, cu scopul de a informa populația despre lipsa acuta de sânge cu care se confruntă sistemul sanitar și de a-i determina pe oameni, prin puterea exemplului nostru personal, să doneze sânge, să salveze astfel oameni care au nevoie de transfuzii sanguine. Sigur că, privit astfel, demersul nostru este unul și educațional, și social, și politic.

– Cine sunt cei cărora li se datorează succesul acestui program ?

– Acest program nu îl puteam “pune pe picioare” dacă nu aveam o echipă muncitoare și responsabilă alături de mine. Pentru că, în spatele oricărei acțiuni de succes, stau oameni devotați și pasionați. În organizația  PSD “punem toți umărul”, indiferent de funcții, de sex sau vârstă și pot susține această afirmație cu argumente concrete. De aceea, la PSD Vulcan când se ia decizia pentru a organiza o acțiune în folosul cetățenilor nu se ține cont a cui a fost ideea: participă și conducerea, și tinerii, și seniorii, și femeile, pentru a duce la bun sfârșit acțiunea respectivă. Așa a prins contur și această acțiune organizată de OFSD Vulcan, așezându-ne la masă, împreună cu doamna deputat actual ministru Natalia Intotero, cu domnul primar Gheorghe Ile, cu domnul viceprimar Cristian Merișanu și cu domnii consilieri locali ai partidului nostru. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru susținere și în special pentru implicare.

– În ce fel s-au implicat acești lideri în derularea programului ?

– De la simplul gest al donării de sânge și până la mobilizarea concetățenilor, la promovarea acestui demers, la activități organizatorice ș.a.m.d. Vreau să remarc aici, spre exemplu, faptul că un aport deosebit l-a avut domnul consilier Emil Andraș care, pe lângă faptul că a fost prezent la acțiunea de debut din data de 14 iunie 2017 și în calitate de donator,  pe toată perioada proiectului s-a implicat în mobilizare la mai multe biserici în calitate de epitrof al Bisericii ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Vulcan expunând  condițiile și beneficiile de a fi donator. Aceste expuneri au avut impact, astfel peste 2o de enoriași luând decicizia de a se prezenta la centrul de recoltare, împreună cu preoții Onut Ionel și Olariu Cristian. Pe această cale, doresc să îi mulțumesc și să îl asigur de tot respectul meu. Vreau să îl menționez, de asemenea, pe domnul consilier și secretar al PSD Vulcan, Pompiliu Barbu. Acesta a fost permanent  lângă noi în activitatea administrativă, la fel ca de fiecare dată. Vă mulțumim, domnule Barbu.

– Acțiunea a fost însă, în principal, una a femeilor social-democrate. Cer au făcut acestea ?

– Bineînteles că în derularea acestui proiect un rol important l-au avut colegele mele din organizație. Vreau să le mulțumesc pe această cale liderelor de grup: Merișanu Simona, Liciu Elena, Petculescu Aurica, Mois Marinela dar și doamnei Kiss Ghizela pentru devotamentul, seriozitatea și responsabilitatea de care au dat dovada de-a lungul timpului. De altfel, cred că poate cel mai important rol în succesul acestui proiect l-a avut întreaga echipa din organizația de femei. Aș vrea să le nominalizez pe toate aici, pentru că merită, dar suntem foarte multe femei în OFSD Vulcan. Însă țin să le mulțumesc pe aceasta cale tuturor și vreau să le asigur ca vom materializa fiecare idee pe care o va propune oricare dintre ele,în tot atâtea acțiuni realizate în folosul comunității din care facem parte. un cuvânt special și o plecăciune cu respect i se cuvin doamnei dr. Berghian Maria care a ținut legătura cu fiecare donator în parte,  pentru a-l anunța data când poate dona. Tot domnia sa a pus la dispoziția Centrului de donare a județului Hunedoara cabinetul său medical. De asemenea, le felicit pe doamnele asistent medical de la centrul de donare pentru munca neobosită pe care o prestează în folosul oamenilor.

– În  mod evident, cei care au dat sens acestei acțiuni au fost donatorii de sânge. Cine au fost aceștia ?

– Oameni pentru oameni. Foarte mulți cetățeni ai municipiului nostru, membri sau nemembri de partid, au răspuns invitației lansate de noi și au donat sânge pe parcursul unui an de zile, cât a durat acest program la Vulcan. Sigur că, din rândul acestora, au făcut parte și colegii noștri, liderii PSD Vulcan, de la domnul viceprimar Cristian Merișanu, la domnul consilier Vasile Pop și mulți alții, cărora mulțumirile mele sunt de prisos în  fața gestului lor atât de nobil. Remarc cu bucurie faptul că echipei noastre locale i s-a alăturat, în acest gest, și vicepreședintele organizației naționale a PSD, deputatul Natalia Intotero, actualul ministru al Românilor de Pretutindeni, căreia îi mulțumesc în mod deosebit.

– Am observat și o foarte bună promovare a acestui program, la nivel local, mai ales în mediul on line, pe rețelele de socializare…

– Așa este. Mediatizarea pe partea de online a fost realizată, cu dedicație și pasiune, de colegii nostri, consilierul local Feszner Ștefan dar și Horvath Remus și Merisanu Marian, cărora le mulțumesc. Așa cum vă mulțumesc și dumnavoastră pentru faptul că ați adus în spațiul public, prin publicațiile dumneavoastră, acest proiect al nostru.

– La final de proiect, ați organizat și un eveniment public în cadrul căruia ați oferit unora dintre participanți, distincții. Cu mulțumiri pentru surpriza de a ne fi nominalizat și pe noi, vă întreb totuși, cum i-ați ales pe cei merituoși pentru a fi premiați ?

– Vreau sa menționez că selecția pentru distincții acordate donatorilor a fost făcuta după criteriul cantitativ, adică donatorul premiat a donat de cel puțin două ori. Sigur că, cu diplomă sau fără diplomă, toți donatorii și toți cei angrenați în succesul acestui proiect merită o distincție de onoare. În viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să avem ocazia de a oferi astfel de distincții cât mult mai multor donatori de sânge. Mulțumesc tuturor persoanelor implicate. Vreau să mai precizez că programul nostru nu se oprește, ci dimpotrivă, succesul lui ne mobilizează să continuăm și sper ca la anul să facem parte din aceasta echipă mult mai mulți.

 Vă doresc mult succes !

[slideshow_deploy id=’36591′]