Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor: Eurostat: România, locul 1 în UE la creşterea numărului de angajaţi
În ciuda propagandei, în ciuda aprecierilor alarmiste şi iresponsabile ale pseudo-specialiştilor, programul de guvernare a adus mai mulţi bani în buzunarele românilor.
Potrivit Eurostat, România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană la creșterea numărului de angajați și locul 2 la capitolul creșterii producţiei industriale.
Un angajat din România a câştigat, în medie, 2.713 lei net în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 15% faţă de aprilie 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Rata șomajului a coborât la 3,58%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani.
Guvernul a adoptat programe de interes național de aproape 115 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de asistență a vârstnicilor la domiciliu, iar de la I iulie cresc pensile cu 10%, așa cum am promis în programul de guvernare.
De altfel, până la sfârșitul anului vom avea și Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Acesta va fi deținut 100% de statul roman, așa cum există în Franta, Italia sau Statele Unite. Vrem o țară puternică? Pentru acest lucru avem nevoie de structuri puternice, deținute de stat. Fondul va include 33 de companii de stat – cele mai puternice companii ale statului român.
În acest moment, sunt multe companii de stat care obțin profituri mari, dar banii stau în bănci fără să fie utilizați pentru dezvoltarea lor sau pentru dezvoltarea economică. Prin FSDI, acești bani vor fi folosiți pentru reindustrializarea și dezvoltarea României. Capitalul fondului va fi de 9 miliarde de lei.
Strategia va fi aprobată de către Guvern şi vizează, fară a se limita – dezvoltarea infrastructurii în România; crearea de locuri de muncă; stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii; creşterea capitalului uman pe termen lung; creşterea competitivităţii economiei româneşti.
Prin intermediul FSDI, până în 2020 se estimează că PIB-ul țării noastre va crește cu 20 de miliarde de lei.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara
[slideshow_deploy id=’27028′]