Aproape una din două persoane din Europa are adesea discuţii cu partenerul dacă lumina ar trebui să fie pornită sau oprită în anumite încăperi ale casei, relevă un sondaj realizat la nivel european de E.ON şi Kantar EMNID.
Potrivit acestuia, 61% dintre români au recunoscut că le spun partenerilor de cuplu în mod curent: “Ai lăsat lumina aprinsă” în una dintre încăperile casei, acest procentaj ridicat al respondenţilor plasând ţara noastră pe primul loc în topul european al celor preocupaţi ca becurile să nu stea aprinse inutil şi să risipească astfel energia electrică. Pe locul al doilea se situează germanii, cu 44%, în vreme ce în Italia şi Franţa acelaşi motiv naşte dispute cu partenerul de viaţă în procente ceva mai moderate: 43%, respectiv 40%. În schimb, în Suedia doar 23% dintre respondenţi au discuţii cu partenerul pe acest subiect.
De altfel, cel puţin din acest punct de vedere, se pare că cei mai calmi oameni din Europa trăiesc în Suedia. Aproape jumătate dintre cetăţenii acestei ţări (46%) nu găsesc niciun motiv pentru a avea controverse cu partenerul pe subiectul consumului de energie sau al electricităţii risipite. În schimb, potrivit studiului menţionat, aproape jumătate dintre români mărturisesc că sunt preocupaţi să discute cu partenerul în legătură cu consumul şi costurile energiei.
Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.
[slideshow_deploy id=’27126′]