La Straja, nedeia de Sânziene a adus în stațiune numeroși localnici și turiști, dorinici să se bucure nu doar de una dintr ecele mai frumoase tradiții ale acestei zone, ci și de o zi deosbit de frumoasă, cu cântec, joc și voie bună.
Eveniment tradițional pentru lupeneni, Nedeia Sânzienelor a fost sărbătorită și în acest an așa cum se cuvine, grație unui parteneriat realizat, în acest scop, de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni și Societatea Comexim R Lupeni. Împreună, prin activitățile organizate sub genericul ”Nedeia Sânzienelor la Straja”, organizatorii au reușit să atraga în stațiune localnici și turiști, iubitori ai portului popular și ai tradițiilor românești, a căror bună dispoziție a făcut ca muntele să vibreze de bucurie și voie bună. La invitația lansată de organizatori, cei mai mulți dintre aceștia au îmbrăcat cu mândrie, pentru acest eveniment, dublat de sărbătoarea națională a Iei, portul național al românilor.
La eveniment a participat, în mod firesc, și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. ”Mă bucur, să văd că un număr atât de mare de oameni iubesc tradițiile populare românești, mai ales că la evenimentul nostru din Straja au venit foarte multi oameni îmbrăcați în costume populare, atât din regiunea noastră folclorică, dar și din alte zone folclorice ale țării, iar prin ținuta și atitudinea lor aceștia reînviind astfel tradiția care spune că, în urmă cu sute de ani, pe muntele Straja se întâlneau oamenii din Valea Jiului cu cei de dincolo de munte, de la Gorj. În plus, ne-am bucurat din nou să-l avem alături de noi și pe cel mai vârstnic păstrător al tradițiilor populare din zona noastră, nea Ștefan Gros, care a împlinit deja venerabila vârstă de 101 de ani. Cred că, datorită acestor elemente, putem spune fără teama de a greși că la Straja, Centenarul a fost deja sărbătorit de mândrii români”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Ca de obicei, de Sânziene, la Straja, a fost organizat și tradiționalul concurs de curse cu cai. Eforturile celor peste 20 de participanți la tradiționalul concurs de cai, evenimentul vedetă al nedeii precum și păstrătorii tradițiilor populare au fost răsplătite cu premii, oferite cu generozitate de organizatorii evenimentului. Astfel, atât câștigătorii concursului de călărie precum și cei care s-au dovedit a fi cei mai buni păstrători ai tradițiilor populare românești, au fost premiați de către primarul Lucian Resmeriță.
Evenimentul de la Straja, organizat de Sânziene, a fost reînviat și promovat cu succes în ultimii ani, de către inimosul investitor în turismul din Stațiunea Straja Emil Părău. ”Nedeia de Sânziene a devenit ea însăși, prin reînvierea tradițiilor seculare ale zonei și prin evenimentele specificie pe care ne străduim să le organizăm cu acest prilej în Straja, un punct de reper pentru oamenii din comunitatea noastră și un punct de atracție pentru turiștii care vin, din ce în ce mai bine, să ne viziteze nu doar iarna, la schi, ci și vara, la astfel de momente foarte frumoase care constituie cu adevărat o carte de vizită a stațiunii și a oamenilor din Valea Jiului”, a declarat Emil Părău.
Pentru cei care au vrut să sărbătorească anul acesta ”Nedeia Sînzienelor” la Straja, organizatorii au pregătit și un program folcloric de ținută, cu muzică de cea mai bună calitate, cu îndrăgiți rapsozi care au făcut să răsune muntele și să-i determine pe cei prezenți să se prindă cu veselie în marea horă a mândrilor români, în jurul busturlui ridicat în inima stațiunii în cinstea Crăișorului Munților – Avram Iancu, născut într-o frumoasă șu, precum se vede, emblematică zi de 24 iunie.