Zece români de succes din Marea Britanie au fost ”vedetele” unui nou eveniment din seria celor organizate de Minsterul Românilor de Pretutindeni pentru a aduce în atenție contribuția unora dintre cei mai prestigioși reprezentanți ai comunității românești de peste hotare.
De data aceasta, gazda evenimentului a fost Londra. Aici, în prezența ministrului Românilor de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, zece remarcabili oameni de succes din diaspora românească din Marea Britanie au fost premiate pentru modelul lor de conduită și implicare în păstrarea și promovarea identități românești peste hotare. Evenimentul a avut loc la sediul Institutului Cultural Românfiind organizat cu sprijinul celor de la Ambasada României la Londra. La ceremonie au luat parte membri ai comunității românești, ai mediului diplomatic, artistic și reprezentanți ai mass-media.
Cei zece laureați ai Premiului ”Centenar” oferit de MRP sunt:
1. Sir George Iacobescu – Preşedinte şi director executiv al grupului Canary Wharf inca din 2011, Sir George Iacobescu a transformat estul Londrei intr-un district financiar recunoscut la nivel mondial. El a fost distins cu titlul de Cavaler (Knight Bachelor) de Regina Marii Britanii, pentru contribuţia sa în activităţi de caritate, în sprijinul comunităţii şi în servicii financiare industriale. Născut în 1945 în Bucureşti, Sir George Iacobescu a studiat ingineria civilă şi industrială. A emigrat în 1975 în Canada, iar in 1983 s-a mutat la New York, unde a condus compania care a construit World Financial Center. In 2012 Sir George Iacobescu a primit Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Comandor, iar in 2016 Ordinul National Coroana Romaniei in grad de Comandor.
2. Anne-Marie Martin – Chief Executive of COBCOE (the Council of British Chambers of Commerce in Europe), Anne-Marie Martin este un profesionist experimentat in mediul de afaceri. A lucrat in sectorul industrial si cel caritabil, unde s-a specializat in strategie, comert si operational. Anne-Marie este membra a Chartered Management Institute (FCMI) si membra in board-ul organizatiei caritabile Children in Distress.
3. Nicolae Ratiu – Om de afaceri si filantrop, Nicolae Ratiu este administrator al numeroase organizatii de caritate din Romania si Marea Britanie. Prin Fundatia Ratiu, Nicolae Ratiu sustine programe culturale si educative majore in Marea Britanie, Romania, si SUA. In 2015 a fost decorat cu distinctia MBE de Regina Elisabeta a II-a, si cu medalia regala Nihil Sine Deo, de Regele Mihai I al Romaniei.
4. Iolanda Costide – Arhitecta romanca stabilita la Londra in anii 1970. Conduce propriul atelier de arhitectura NTA 16 Architect si este fosta presedinta a asociatiei ACARDA (Asociatia Culturala a Romanilor din Anglia/British-Romanian Association). Militeaza frecvent pentru dezvoltarea procesului democratic din Romania si este membru in board-ul Paul Neagu Estate. Este, de asemenea, membru fondator al Forumului Arhitectilor si Urbanistilor romani din Marea Britanie.
5. Preotul Constantin Popescu – Preot paroh al Parohiei Ortodoxe Romane Sf Gheorghe din Londra, incepand cu 2013. Preot paroh al Parohiei Sfantul macarie cel Mare din Leeds, prima parohie romaneasca ce are in posesie o biserica proprie. Cu binecuvantarea Mitropoliturlui Iosif, Parintele Constantin a reluat proiectul “Romanian Orthodox Church and centre”, in vederea construirii/achizitionarii unei biserici pentru numeroasa comunitate romaneasca din Londra.
6. Alina Balatchi – Un profesionist dedicat si cu o experienta considerabila in implementarea unui spectru larg de proiecte, Alina este sustinator pasionat al culturii si comunitatii romanesti. In peste 10 ani de implicare activa in mediul asociativ al comunitatii romanesti din Marea Britanie, a fost prezenta si a coordonat multiple activitati, inovatoare si coezive, in sfera socio-culturala, orientate dispre si catre comunitatea romaneasca.
7. Delia Dimitriu – Este cercetator la Centrul de Aviatie, Transport si Mediu Inconjurator din cadrul Metropolitan Manchester University si este considerata unul dintre cei mai importanti experti la nivel mondial in domeniul impactului industriei aviatice asupra mediului, cu accent pe dezvoltare durabila. Delia a facut parte din grupul de experti internationali “International Panel on Climate Change” care a studiat schimbarile climatice si care a castigat Premiul Nobel din 2007. In prezent, lucreaza cu Airbus CE.
8. Alexandra Dariescu – Alexandra este numita ‘unul dintre cei 30 de pianisti sub varsta de 30 de ani destinata pentru o cariera spectaculoasa’. In 2013 Alexandra Dariescu a devenit prima pianista romana care a concertat la Royal Albert Hall, alaturi de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Cea mai tanara muziciana distinsa cu medalia Custodele Coroanei, Alexandra este si “Ambasador Special al Romaniei”. Concerteaza in Europa, Sua, Africa de Sud, Japonia, momentan se afla in China.
9. Marius Turda – Preda istoria la Oxford brookes University si este Directorul centrului de Studii Umaniste si Medicale ale aceleiasi universitati. Director fondator al Instituttului Cantemir de la University of Oxford si membru in numeroase asociatii profesionale, printre care Royal Historica Society si Galton Institute. A publicat extensiv, urmatoarea lui carte va aparea anul viitor la prestigioasa editura Bloomsbury din Londra.
10. Cristina Neagu – Cristina Neagu este curator de carte rara si manuscrise la Colegiul Christ Church de la Oxford. Organizeaza conferinte si expozitii, este editor al revistei academice trimestriale publicate de biblioteca, coordoneaza activitatile de conservare si restaurare, raspunde de achizitiile de carte ale uneia dintre cele mai vestite biblioteci din Anglia. Cristina este specialista in literatura si arta Renaste.
În cadrul deplasării sale la Londra, pentru acest eveniment, ministrul Natalia Elena Intotero a avut de asemenea o întâlnire cu comunitatea românească din Londra. ”Am participat la slujba Parohiei Ortodoxe ” Sf. Gheorghe”, apoi la cursurile școlii duminicale de pe lăâgă parohie. Sunt peste 80 de copii care studiază în limba română, duminica, în grupe diferite. Felicitări părinților, elevilor și bisericii orodoxe române, pentru păstrarea identității”, a spus Natalia Intotero.
În cadrul evenimentlui dedicat marcării Centenarului Unirii de către MRP, vor urma și alte gale de premiere, în Statele Unite ale Americii ( la Washington), Franța (la Paris), Spania (la Madrid), Grecia (la Atena), Germania (la Berlin) și Israel (la Ierusalim).