Scandalagiu încătușat și amendat de polițiștii din Hunedoara
Individul a refuzat să se legitimeze și când a văzut că unul dintre polițiști este femeie a prins curaj.
N-a calculat prea bine pentru că în sprijinul patrulei a mai venit o echipă de poliție iar scandalagiul a fost încătușat și dus la audieri.
„În jurul orei 02:00, o patrulă de siguranță publică formată dintr-o agentă de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Hunedoara și un polițist local, s-a sesizat din oficiu despre faptul că un tânăr consumă băuturi alcoolice în spațiul public şi deranjează ordinea şi liniștea publică, pe strada Căprioarei, din municipiul Hunedoara.

Având în vedere că tânărul respectiv a avut un comportament agresiv verbal la adresa poliţiştilor, agenţii de poliţie au solicitat sprijin altor două echipaje de siguranță publică, care au stabilit că tânărul recalcitrant este un hunedorean în vârstă de 21 de ani.
Cu ocazia legitimării, tânărul a adresat de injurii poliţiştilor, opunându-se măsurii administrative a conducerii la sediul Poliţiei, motiv pentru care acesta a fost încătușat şi condus la sediul subunităţii, în vederea sancționării contravenționale”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Individul nu s-a calmat nici la poliție și a continuat să-i înjure pe oamenii legii. Poliţiştii l-au sancționat contravenționalcu amendă în valoare totală de 2.200 lei.
[slideshow_deploy id=’17636′]
« APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 25 IUNIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Au început întrecerile în ”Roland Garros”-ul de la Apa Serv Valea Jiului »