Cea de a treia întâlnire în cadrul Forumului Național al Geoparcurilor UNESCO din România desfășurată la București a încheiat seria de evenimente dedicate Săptămânii Europene a Geoparcurilor 2018.
Principala temă de discuție în cadrul Forumului a vizat prezentarea programului de revalidare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului (GDTH), administrat de Universitatea din București, singurul geoparc cu statutinternațional UNESCO din România. De asemenea, evenimentul a fost și un bun prilej de prezentare a conceptului de geoprodus dezvoltat de GDTH în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour. O altă secțiune din cadrul întâlnirii a fost dedicată noilor proiecte geoparc din România: Geoparcul Ținutul Buzăului, Geoparcul Perșani, Geoparcul Carpathus (Rucăr – Bran). Întâlnirea a fost găzduită de Muzeul Național de Geologie din București, iar cu această ocazie a fost vernisată și o expoziție dedicată prezentării geoparcurilor din România. Expoziția este deschisă publicului până la sfârșitul acestei luni.
Organizatorii acestui eveniment au fost Universitatea din Bucureşti, Institutul Geologic al României, Geoparcul Dinozaurilor Tara Haţegului – Geoparc Internațional UNESCO și Comisia Naţională a României pentru UNESCO.
Forumul Național al Geoparcurilor UNESCO din România a fost creat în decembrie 2016 și este un organism informal, format dintr-un parteneriat între Universitatea din București,Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Comisia Națională a României pentru UNESCO și entități ce pot susține dezvoltarea programului și crearea de noi situri UNESCO pe teritoriul României.Astfel de organisme informale funcționează în toate țările pe teritoriul cărora există geoparcuri cu recunoaștere UNESCO, membre în Rețeaua Globală a Geoparcurilor. Geoparcul Ținutul Buzăului, Geoparcul Perșani și Geoparcul Carpathus (Rucăr – Bran) au statut de observator în cadrul acestui organism și beneficiază de consultanță și susținere în cazul în care doresc să aplice pentru obținerea statutului de geoparc internațional UNESCO.
Întâlnirea din cadrul Forumului a încheiat seria de evenimente reunite generic sub denumirea de Săptămâna Europeană a Geoparcurilor și Zilele Geoparcului. Aceste evenimente au rolul de a promova la nivel local, regional și național conceptul de geoparcși se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp tocmai pentru a oferi unui număr cât mai mare de persoane oportunitatea de a afla informații și de a participa la activități ale Geoparcului. În acest an, ele au reunit evenimente educaționale, culturale și sportive ale Geoparcului sau ale partenerilor. Semnarea acordului de parteneriat în cadrul UNESCO Hunedoara și vernisarea expoziției ”UNESCO Hunedoara – o lume întreagă într-un singur județ”, ”Jocuri cu Andi Andezit”, întâlnirea din cadrul Forumului Național al Geoparcurilor UNESCO dar și participarea la ”Bucurie în Mișcare”, ”Festivalul Narciselor”, ”Junior’s Cup” și ”Ziua Iei”, la care se adaugă întâlniri dedicate promovării geoproduselor în rândul producătorilor, investitorilor și partenerilor locali din Geoparc, tururi ghidate și activități ale cluburilor Geoxploratorii sunt doar o parte dintre evenimentele derulate în acest an.