Pacienții vor avea acces mai facil la tratamentele în străinătate decontate de Ministerul Sănătăţii. Noile reglementări au intrat în vigoare

Pacienții vor avea acces mai facil la tratamentele în străinătate decontate de Ministerul Sănătăţii. Noile reglementări au intrat în vigoare.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 81/2018 care modifică Ordinul 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, au fost simplificate procedurile de acces şi decontare a tratamentelor în străinătate.

Una dinte prevederi se referă la accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România.

De asemenea, noile reglementări prevăd şi modalităţile de decontare a tratamentelor în străinătate, precum şi asigurarea medicaţiei posttransplant pentru pacienţii care au suportat o intervenţie într-o clinică din străinătate.

„Pentru că tratamentele în străinătate presupun situaţii de urgenţă medicală, conform noului Ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii cu vârste 0 -1 an, dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute pentru pacienţii din alte categorii de vârstă”, se arată în comunicat.

Comisia MS poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte de tratament a unei clinici din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire şi aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca pacienţii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de deplasare şi cazare vor fi decontate de către direcţia de sănătate publică.

„A fost necesară simplificarea procedurilor de acces la tratamente în străinatate şi adaptarea lor la cerinţele de azi. Sunt adepta regulilor clare în sistem, dar formalităţile erau extrem de greoaie şi întârziau mult obţinerea aprobării pentru pacienţii care au nevoie urgentă de servicii medicale şi pentru care afecţiunile nu stau pe loc în aşteptarea unor aprobări”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.
 capital.ro

[slideshow_deploy id=’57197′]