Afinar cu dosar penal
Bărbatul este cercetat penal după ce a fost prins de polițiștii cu 127 de kilograme de afine, fructele de pădure colectate direct de la marginea pădurii de la culegători.
Hunedoreanul de 47 de ani s-a ales cu dosar penal pentru că nu avea permis de conducere deși conducea pe drumurile publice. A fost prins în urma unui control de rutină efectuat de polițiștii din Abrud, în timp ce acţionau la intersecţia DN 74 cu DJ 107 I din comuna Bucium. „Totodată în portbagajul autoturismului a fost identificată cantitatea de 127 kilograme afină neagră pe care susnumitul o transporta fără documente legale de provenienţă. Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale (…) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cantitatea de 127 kg afine negre a fost ridicată în vederea confiscării„, arată anchetatorii. Pe lângă amenda primită, hunedoreanul riscă să ajungă în pușcărie pentru conducere fără permis.
[slideshow_deploy id=’27028′]
Știri asemănătoare
Exercițiu de salvare din telegondolă finalizat cu succes de salvamontiștii hunedoreni la Pasul Vâlcan
Salvamontistii hunedoreni au participat în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie 2025, la un exercitiuCItește mai departe
Însemne de recunoștință pentru dr. ing. Olga Miclea, la finalul unei cariere remarcabile de 43 de ani dedicată INCD-INSEMEX Petroșani
În cabinetul directorului general al INCD-INSEMEX Petroșani, ziua de 29 ianuarie 2025 a fost unaCItește mai departe
Se pregătește un nou „orizont” pentru activitățile miniere din Valea Jiului
Președintele Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetric Valea Jiului, Darius Cîmpean informează că, zilele acestea,CItește mai departe
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
Dezvoltarea sectorului de turism în Valea Jiului rămâne una dintre principalele direcții de acțiune asumateCItește mai departe
Ministrul Culturii, Natalia Intotero a participat la comemorarea a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau
Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a participat, pe 27 ianuarie 2025, la ceremoniile de comemorare aCItește mai departe
A „plouat” cu amenzi în acest week-end
Peste 250 de polițiști din cadrul structurilor operative au fost angrenați, zilnic, în perioada 24-26CItește mai departe
BAC 2025: Mesaj de încurajare pentru elevi din partea președintelui Laurențiu Nistor
Astăzi, elevii de clasa a XII-a au intrat în prima etapă a examenului de Bacalaureat,CItește mai departe
Ministrul Culturii critică organizarea expoziției din Olanda: „Am nemulțumiri legate de contract”
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a exprimat duminică, într-un interviu acordat la Antena 3 CNN, îngrijorăriCItește mai departe
REGULI NOI LA SPITALUL MUNICIPAL DIN HUNEDOARA
Având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri de viroze respiratorii din ultima perioadă,CItește mai departe
Hațeg: Doi frați reținuți după un conflict violent!
La data de 21 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, Poliția Orașului Hațeg a fostCItește mai departe
Șofer condamnat după ce a încercat să dea șpagă unui polițist
Curtea de Apel Alba-Iulia a pronunțat, la data de 13 ianuarie 2025, o hotărâre definitivăCItește mai departe
Maria Cioncan – în memoria hunedorenilor și în istoria sportului românesc
Astăzi, comunitatea din municipiul Hunedoara a adus un omagiu emoționant atletei Maria Cioncan, o figurăCItește mai departe
Anunț important: „Scene de luptă” în Poligonul Bârcea Mică
Batalionul 53 Geniu „Scorilo” aduce la cunoștința publicului faptul că, în conformitate cu Planul InstrucțieiCItește mai departe
A APĂRUT O NOUĂ METODĂ DE ÎNȘELĂCIUNE
Într-o eră a digitalizării accelerate, tehnicile de înșelăciune evoluează, adaptându-se constant la noile tehnologii. UnaCItește mai departe
Acțiune pentru prevenirea consumului de droguri, a absenteismului școlar și a victimizării minorilor
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, vineri, 17 ianuarie a.c., o serie deCItește mai departe
Polițiștii deveni au efectuat razii de amploare
Acțiune de amploare a polițiștilor, pe raza municipiului Deva și a comunelor arondate. Acțiunea aCItește mai departe
Dumitru Gălățan Jieț, laureat al premiului de excelență al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism din România
Anul 2025 începe sub cele mai bune auspicii pentru reputatul scriitor și etnolog dr. DumitruCItește mai departe
Manifestări cultural-educative dedicate „Micii Uniri” la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu colegiile și liceele devene, organizeazăCItește mai departe
După 20 de ani, Parcul Național Retezat are un nou director
După o carieră impresionantă de peste două decenii, Zoran Acimov (foto stânga) a decis săCItește mai departe
Incendiu puternic la o gospodărie din Petrila
Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață la o gospodărie situată pe strada Cimpa,CItește mai departe