Cupa Mondială „TRANSYLVANIA DOWNHILL”, premieră în România, la Pasul Vîlcan

DEVAstation Longboard Crew (DLC) si A.C.T.I.V. Hunedoara în colaborare cu Primăria municipiului Vulcan și Consiliul Județean Hunedoara, organizează, în premieră în România, etapa de Cupă Mondială „TRANSYLVANIA DOWNHILL” din cadrul INTERNATIONAL DOWNHILL FEDERATION.

Pentru prima oară în România, Pasul Vîlcan va găzdui 250 de participanți din toate colțurile lumii, care se vor întrece pe cel mai rapid traseu de downhill skateboarding din lume, între 6 și 8 iulie 2018. Evenmentul va fi urmat de un altul, respectiv un concurs de Freeride, care se va derula până în data de 14 iulie 2018, pe acelasi traseu.

Adrenalina este la ea acasă în Pasul Vîlcan, într-un concurs în care sportivii vor atinge viteze de peste 120km/h. Sportivii și vor beneficia de singurul traseu de longboard din lume unde urcările participanților sunt făcute cu telegondola, fapt care oferă întregii comunități de skateboarding oportunitatea practicării acestui sport la cele mai înalte standarde .

Publicul intereasat este așteptat să facă parte din rândul spectatorilor privilegiați care pot lua parte la unul dintre cele mai mari evenimente sportive de acest tip din lume. Spectatorii sunt sunt rugați să respecte însă zonele delimitate pentru practicarea sportului în conditii de siguranță, pentru evitarea oricărui pericol.

Organizatorii informează totodată că accesul rutier în stațiunea Pasul Vulcan  va fi limitat în perioada 6-14 iulie 2018, drumul fiind închis pentru circulație, zilnic între orele 09:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00. Primăria Vulcan informează că, în acest interval de timp, accesul în stațiunea Pasul Vîlcan se poate face cu gondola sau cu autoturismele, în afara orelor mentionate mai sus.

Toate detaliile privind evenimentul spotiv de excepție care urmează să aibă loc în Vulcan, la jumătatea acestei luni, se gasesc pe paginile de facebook Transylvania Downhill și DEVAstation Longboard Crew, pe paginile de eveniment facebook dedicate competiției și pe website-ul oficial.

[slideshow_deploy id=’13837′]