România este pe locul al treilea, în regiune, după dificultatea de a găsi forță calificată de muncă. Este evident că țara are nevoie de muncitori pregătiți în domenii esențiale ale economiei. Acesta este unul dintre motivele pentru care Guvernul a venit cu măsuri în sprijinul unei piețe în continuă creștere și cerere.
Astfel, în ultima ședință a Executivului, a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România.
Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero spune că decizia a fost luată în urma consultării cu un număr important de companii cu capital românesc sau străin din industria auto, tipografică, prelucrarea metalelor, agricultură, utilități, turism, construcții, infrastructură rutieră. Aceștia își doresc și au capacitatea să devină furnizori de formare profesională în vederea integrării absolvenților pe piața forței de muncă.
”Autoritatea va asigura funcționarea eficientă a parteneriatului dintre agenții economici, administrația publică locală și școală, pentru formarea profesională inițială în sistem dual, cu beneficii în primul rând pentru tinerii absolvenți de clasa a VIII-a, până în 23 de ani, care își doresc să devină muncitori calificați, precum și pentru agenții economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită și sunt dispuși să se implice activ în formarea ei în companii. Autoritatea va avea 8 birouri teritoriale”, a declarat deputatul hunedorean Natalia Intotero.
Aceasta precizează că și în județul Hunedoara s-au făcut pași în privința corelării între școlile profesionale și cererea agenților economici, în contextul nevoii în creștere de forță calificată de muncă. Astfel, în cele 21 de licee învață o meserie 10.245 elevi și sunt acoperite 17 domenii de pregătire de bază din cele 18 existente în nomenclatorul calificărilor profesionale, pentru nu mai puțin de 60 calificări profesionale.
Ministrul Natalia Intotero arată că elevi înscriși în învățământul profesional, în nu mai puțin de 18 licee cu învățământ cu profil tehnologic, beneficiază de bursă profesională lunară în valoare de 200 de lei, iar după finalizarea studiilor pot obține certificate de calificare profesională recunoscute în Europa. ”Este foarte important ca elevii noștri să aibă posibilitatea de a opta pentru o meserie bine plătită, cu un viitor loc de muncă stabil. Iar din acest punct de vedere, în România se întâmplă lucruri bune”, a mai precizat Natalia Intotero.