Noile prevederi legislative privind dotarea cu case de marcat electronice, respectiv schimbarea caselor de marcat existente, care devin obligatorii pentru toate firmele, implică și o informare clară, concisă și eficientă a mediului de afaceri, privind punerea în aplicare a acestor decizii.
În acest sens, din dorința de a veni în sprijinul mediului de afaceri din județul Hunedoara, ANAF, în parteneriat cu Patronatul Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România, Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara, Consiliul județean Hunedoara, Primăria municipiului Petroșani, cu susținerea directă a DIACOM, organizează un seminar gratuit pe marginea acestui subiect, în Valea Jiului.
Evenimentul va avea loc la sala mare a Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, marți, 17 iulie 2018, de la ora 11,00.
Intitulat generic ”Revoluția caselor de marcat”, seminarul va fi prezentat de Marian Anghelescu – Președintele Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România, într-un modul interactiv care va cuprinde 7 puncte esențiale de informare, analiză și dezbatere, cu privire la noile măsuri legislative în domeniu, după cum urmează:
- De ce trebuie schimbate noile case de marcat cu jurnal electronic ? De ce trebuie toate firmele să fie dotate cu aceste case de marcat ?
- Care sunt termenele legale până la care trebuiesc puse în funcțiune noile case de marcat ?
- Cum evităm aplicarea amenzilor aplicabile la regimul de utilizare al caselor de marcat?
- Ce facem cu vechile case de marcat ?
- De ce este important și cum procedezi ca să alegi tipul de casă de marcat care se potrivește cel mai bine afacerii tale ?
- De unde achiziționezi noile tipuri de case de marcat ?
- Ce măsuri trebuiesc adoptate pentru debirocratizarea sistemului fiscal din România, în beneficiul mediului de afaceri ?
Puteți afla răspunsul cel mai potrivit afacerii dumneavoastră, la toate aceste întrebări, de la cei mai buni specialiști în domeniu, care vor conferenția la seminarul gratuit de la Petroșani. Astfel, alături de Marian Anghelescu – Președintele Patronatul Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România, vor mai susține prelegeri și vor intra în dezbatere cu antreprenorii participanți:
- D-na. Elena Cozma – inspector în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, membru în Comisia de avizare a caselor de marcat;
- D-na Crinela Gafton – director general al Camerei de Comerț și Industrie a județului Hunedoara;
- D-na Elena Neamțu – șef compartiment la Serviciul Fiscal Municipal Petroșani
Organizatorii invită toți reprezentanții mediului de afaceri din județul Hunedoara să participle la acest seminar gratuit și să se informeze corect și eficient asupra modului de introducere a noilor reglementări legislative privind utilizarea caselor de marcat cu jurnal electronic, adaptate propriei afaceri.
Vă așteptăm !