Descinderi la o grupare interlopă din Petroșani
Polițiștii din Petroșani susținuți de polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara au căutat mai mulți suspecți care care ar fi comis infracțiuni cu violență.
Patru persoane sunt suspectate că fac parte dintr-o grupare ce acționa pe raza Văii Jiului, în special în municipiul Petroșani. Doi dintre suspecți au fost prinși în urma unor descinderi efectuate în acestă dimineață, în mai multe localități ale Văii Jiului, iar alți doi sunt în continuare căutați. Indivizii sunt suspectați de infracțiuni comise cu violență, iar unii dintre ei au legătură cu atacarea unui jurnalist. Pe numele indivizilor au fost emise mandate de aducere în vederea audierii într-un dosar penal. Potrivit unor surse de încredere, unul dintre suspecți ar fi blocat și oprit în trafic un autoturism și l-a bătut pe un tânăr. Totul s-a întâmplat la finele lunii iunie, iar suspectul ar fi avut o dispută legată de o sumă de bani ce ar fi provenit de pe urma unor droguri.
[slideshow_deploy id=’27126′]