Fost viceprimar condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu
Instanţa a hotărât ca Alexandrina Coşăreanu să primească o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte şi incomplete, fals intelectual, cu scopul de a obţine, pe nedrept, fonduri din bugetul Uniunii Europene. Ea va trebui să restituie APIA fonduri în valoare totală de 168.000 de lei.
Fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu, a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu.
Instanţa a mai decis ca fosta şefă a Serviciului Buget Finanţe din Primăria Hunedoara, Daniela Căpâlnă, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, să fie achitată.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010-2012, „inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Hunedoara, în vederea obţinerii de subvenţii pentru perioada menţionată”.
În aceeaşi perioadă, fosta soţie a viceprimarului i-ar fi determinat pe funcţionarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverinţe care „atestau faptul că utilizează în mod legal suprafeţele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceştia la momentul emiterii documentelor”, precizează DNA.
Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obţinute se ridică la suma de 186.773,62 lei.
[slideshow_deploy id=’20328′]