Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a prezentat, la Bruxelles, planul Guvernului României pentru dezvoltarea Văii Jiului
Doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a participat, ieri, la dezbaterea „Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție”, organizată la Bruxelles, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, Băncii Mondiale, ai tuturor Statelor Membre, care au aderat la aceasta inițiativă, dar și reprezentanți ai societății civile.
Cu acest prilej, doamna Plumb a prezentat măsurile pregătite de Guvernul României pentru dezvoltarea Văii Jiului. Printe acestea se numără proiecte care vor susține dezvoltarea transportului, turismului, industriei, creșterea eficienței energetice, sprijinirea mediului privat din această zonă.
Lista cu proiectele prioritare pentru dezvoltarea Văii Jiului este publicată aici. La nivelul țării noastre, această inițiativă a Comisiei Europene este coordonată de ministrul Fondurilor Europene.
Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție a fost lansată de Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu uniunea energetică, de Miguel Arias Cañete, comisarul pentru politici climatice și energie și de Corina Crețu, comisarul pentru politica regională. Inițiativa Comisiei Europene va facilita dezvoltarea de proiecte și strategii pe termen lung în regiunile carbonifere, în scopul lansării procesului de tranziție și pentru a răspunde dificultăților sociale și de mediu.
[slideshow_deploy id=’36591′]