Alternative pentru a evita aglomerația dintre Deva și Timișoara
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara îndeamnă șoferii să folosească mai multe rute alternative pentru a ajunge de la Deva la Timișoara sau invers, în condițiile în care în această perioadă valorile de trafic pe drumurile naţionale şi autostrăzi sunt ridicate.

Astfel, șoferii au la dispoziție ruta Timişoara – A1 (coborârea prin nod rutier Topolovăţu Mare sau nod rutier Dumbrava/Traian Vuia) – Lugoj – Caransebeş – Haţeg – Simeria – A1 sau Timişoara – Arad – Lipova – Săvârşin – Deva – A1.
„Rutele ocolitoare pot fi folosite pentru a evita aglomeraţia de pe sectorul DN 68A Margina – Ilia, sector pe care se desfăşoară, în perioada următoare, lucrări de reparaţii în regie proprie. Reamintim faptul că pe autostrada A1, Lugoj – Deva Lotul 1, km 441+100 – km 474+800, Calea 2, sensul Nădlac-Deva) între nodurile rutiere Dumbrava – Topolovăţu Mare, respectiv autostrada A6, Calea 1 Balinţ – Lugoj), antreprenorul execută lucrări de reparaţii şi întreţinere în perioada de garanţie. În luna august nu vor fi instituite restricţii de circulaţie pe autostrada A1”, anunță Alina Sabou – Compartimentul Comunicare DRDP Timişoara. Totodată, șoferii pot afla informații despre traficul dintre cele două regiuni și accesând pagina de internet a instituției.
[slideshow_deploy id=’36590′]
« APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 17 IULIE, SISTĂRI DE APĂ LA GURASADA ȘI GOTHATEA (Știre anterioară)
(Următoarea știre) APA PROD ANUNȚĂ PENTRU MIERCURI, 18 IULIE, SISTĂRI DE APĂ LA SIMERIA »