Revoluția fiscală vine cu o revoluție a sistemului caselor de marcat. Ești pregătit ?

Noile prevederi legislative în materie fiscală, care prevăd introducerea unor noi tipuri de case de marcat fiscale cu jurnal electronic, conectate direct la serverele ANAF, au fost subiectul principal al unui seminar de informare, care s-a desfășurat marți, 17 iulie 2018 la Petroșani. Mai bine de 100 de administratori de firme, economiști și contabili au fost prezenți la acest eveniment, organizat de Patronatul Comercianților și Servisanților Caselor de Marcat Fiscale, ANAF și Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara, în pateneriat cu Diacom SRL Lupeni, una dintre cele mai importante firme de profil din județul Hunedoara.

Seminarul de informare, care a adus celor prezenți cele mai noi informații cu privire la noul pachet legislativ privind utilizarea noilor case de marcat fiscale cu jurnal electronic, a fost susținut de ec. Marian Anghelescu, președintele Patronatului Comercianților și Servisanților de Case de Marcat Fiscale din România. Acesta consideră că legislația în materie, aflată deja în vigoare, reprezintă nu doar o ”revoluție fiscală” inițiată de statul român, ci în același timp aduce o adevărată ”revoluție” în ceea ce privește dotarea și utilizarea noilor case de marcat, obligatorie pentru toate firmele din România. ”Casele de marcat aflate în acest moment în utilizarea firmelor din România mai pot fi utilizate doar pânã la data de 1 august 2018. După acest termen, toate frmele au obligația legală de a se dota și de a pune în funcțiune noile tipuri de case de marcat fiscale cu jurnal electronic, termenul de grație pe care-l au la dispoziție firmele pentru a se conforma noilor prevederi legale, fără a fi amendate, este până la finalul acestui an. Din punctul nostru de vedere, acest demers reprezintă o adevărată revoluție,. O dată, pentru cã Ministerul de Finante pregătește o adevărată revolutie cu privire la monitorizarea sistemului de lucru cu datele fiscale operate de firme. Mai apoi, pentru că noile  case de marcat includ niste tehnologii revoluționare, și, în fine, o a treia revoluție este dată de programu informatic care conctează practic toate casele de marcat din România cu un server al ANAF”, explică Marian Anghelescu.

În opinia omului de afaceri Constantin Dicu, administratorul firmei Diacom SRL Lupeni, unul dintre cei mai importanți comercianți și servisanți de case de marcat din județul Hunedoara, la toate acestea se poate adăuga și ”revoluția” pe care o implică efectiv achiziția și punerea în funcție a unui număr extrem de mare de case de marcat cu jurnal electronic de către firmele din întreaga țară. ”Desigur că schimbarea tuturor caselor de macat fiscale în termen de numai 4 luni, reprezintă un efort considerabil, atât pentru noi, ca furnizori de echipamente specifice și service, dar și pentru firmele care trebuie să se doteze cu aceste aparate. Noi suntem însă pregătiți și ofertele noastre rămân la nivelul la care ne dorim să sprijinim mediul de afaceri pentru conformarea la noile prevederi legale. În plus, introducerea noilor case de marcat va aduce beneficii și pentru utilizatori, una dintre acestea fiind aceea că noile echipamente nu mai au nevoie de utilizarea unui număr de două role de hârtie, pentru imprimarea operațiunilor, ceea ce înseamnă, categoric, cheltuieli mai mici de operare”, spune Constantin Dicu.

La seminarul de la Petroșani au mai participat, de asemenea: Crinela Gafton – director general al Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara și inspectorii fiscali Elena Cozma – reprezentant al DRFP Timișoara, membru în comisia de avizare a caselor de marcat și Elena Neamțu – reprezentant al Administrației Financiare din Valea Jiului.

Detalii cu privire la modul de achiziție, utilizare și service pentru noile echipamente fiscale obligatorii de la 1 august 2018 puteți obține direct de la magazinele DIACOM din localitățile Văii Jiului.

[slideshow_deploy id=’27028′]