MRP: Care sunt noile condiţii în care românii pot călători în străinătate cu copiii minori
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), cadrul legislativ privind condiţiile în care românii pot călători în străinătate cu copiii minori a fost îmbunătăţit.
„Guvernul a adoptat în 17 iulie, un proiect de interes pentru românii de pretutindeni. Astfel, prin Hotărâre de Guvern a fost îmbunătăţit cadrul legislativ privind condiţiile în care românii pot călători în străinătate împreună cu copiii minori. Prin modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006, se clarifică documentele doveditoare privind stabilirea domiciliului sau a reşedinţei minorului în ţara de destinaţie. Totodată, au fost incluse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare pentru documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalităţi”, relevă sursa citată.
[slideshow_deploy id=’20328′]