„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (…) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată în legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.
„Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; b) se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenţie; c) se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice”, se arată în lege.
De la data intrării în vigoare a prezentei legi, “contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate”.
ziarulunirea.ro