Trei zile de blues în creierii munților. Anul acesta, Panorama Blues Festival ajunge și la cel mai vechi furnal modern din Europa
Cea de-a șasea ediție a Panorama Blues Festival are loc anul acesta în perioada 3-5 august. Ca în fiecare an, festivalul aduce pe scena de la Ghelari, jud. Hunedoara, nume grele ale genului.
Noutatea acestei ediții este includerea unui loc special din regiune pe harta pe care vor poposi acordurile de blues. Astfel, cea de-a treia zi de festival va avea loc în cel mai vechi furnal cu flux continuu din Europa – cel de la Govăjdie, într-o încercare a organizatorilor de a atrage atenția asupra stării de degradare în care acesta se află, precum și pentru promovarea furnalului ca punct turistic al regiunii. Este, în fapt, o continuare a unuia dintre obiectivele pe care organizatorii Panorama Blues Festival și le-a propus – acela de a promova valorile zonei – asta, după ce anul trecut, a existat o campanie reușită pentru salvarea bisericii din lemn din satul „de marmură” Alun.
O altă surpriză a acestei ediții va fi prezența trupei Iris, care a pregătit pentru Panorama Blues Festival un program special numit „Rockin‘ Blues Special„, susținut de Nelu Dumitrescu și Nuțu Olteanu. Iris va fi, de altfel, capul de afiș al primei zile de festival. Tot vineri, 3 august, va mai urca pe scena din fosta localitate minieră Ghelari, unul dintre veteranii blues-ului românesc, Vali „Sir Blues” Răcilă, dar și Andrei Cerbu & The Crossroad și Cyfer.
Ziua de sâmbătă va debuta cu lansarea albumului „Drifting Blues”, al celor de la Trenul de noapte, împreună cu „omul-muzicuță” Marcian Petrescu. Othello Trio va completa tabloul serii, iar cireașa de pe tort va fi pusă de Mike Godoroja & The Blue Spirit, care promit să țină publicul sub cerul înstelat al Munților Poiana Ruscă până târziu în noapte, la fel ca în anii trecuți. De data aceasta, ei vor avea alături câțiva invitați de excepițe, precum actorul Eugen Cristea, Marius Mihalache, care va evolua la țambal; și Adrian Naidin, la violoncel și voce. Ziua va fi ilustrată de artistul plastic Adrian Naidin, care va realiza schițe spontane cu evenimentul care va avea loc pe scenă.
Duminică, evenimentele se vor muta de pe platoul din Ghelari în Govăjdie, acolo unde, se spune că în urmă cu aproape 200 de ani, s-au produs componente din fontă pentru celebrul Tour Eiffel din Paris. Furnalul a fost construit la începutul anilor 1800 de autoritățile habsburgice din Transilvania, fiind primul cu flux continuu din Europa și al doilea din lume. Astăzi, furnalul este declarat monument de arhitectură industrială, dar zace în uitare, în ciuda potențialului său turistic enorm. Ziua a treia de Panorama Blues Festival își propune readucerea atenției asupra valorii monumentului prin debutul unei serii de evenimente culturale care să aibă loc aici în perioada următoare. La furnalul de la Govăjdie va avea loc un „Concert‘n trei„, cu Ada Milea, Anca Hanu și Bobo Burlăcianu. De asemenea, un arhitect și un inginer vor prezenta, pe lângă istoricul locului, posibile variante de valorificare a monumentului.
Toate concertele încep la ora 20:00. Cele trei zile de festival vor fi prezentate de „Moșu” Florian Lungu. Prețul unui bilet de o zi este de 40 lei, iar tichetele pot fi cumpărate de la intrare – pensiunea Panorama, respectiv Furnalul de la Govăjdie.
Localitatea Ghelari se află la 20 km de Hunedoara. Turiștii se pot caza fie la pensiunile din localitate, fie la cele din Hunedoara sau de pe malul lacului Cinciș. Pentru cei care vin cu cortul, taxa de campare este de 10 lei / persoană / zi, cost în care e inclusă și parcarea, accesul la piscină și la celelalte facilități.
[slideshow_deploy id=’13837′]