Europarlamentarul Iuliu Winkler și-a prezentat bilanțul activității din sesiunea parlamentară 2017-2018
Deputatul european Iuliu Winkler, liderul Organizației Județene Hunedoara a UDMR, a prezentat, miercuri, într-o conferință de presă, la Deva, bilanțul activității sale în sesiunea parlamentară 2017-2018.
Potrivit acestuia, activitatea legislativă din Parlamentul European (PE) a fost marcată de discuții aprinse legate de diminuarea bugetului post 2020 al UE din cauza Brexit-ului, dar și de dezbateri cu privire la viitorul Uniunii după ieșirea Marii Britanii și în contextul frământărilor interne și globale.
”Elaborarea bugetului UE după 2021, pentru următorii șapte ani, este un proces care a început deja și care va continua și în următoarele luni. (…) Construirea bugetului UE reprezintă o decizie foarte importantă, care animă spiritele”, a afirmat Iuliu Winkler. El a arătat că proiectul de buget multianual prezentat de Comisia Europeană a stârnit controverse în rândul statelor membre pentru că unele state și-au exprimat dezacordul în privința majorării contribuției lor, iar altele s-au opus propunerii pentru că există pericolul de a pierde finanțări. ”Cea mai importantă miză o reprezintă finanțarea celor două mari politici europene, Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune. S-a propus scăderea finanțării acestor două politici după 2021 din cauza diminuării cu 11-12 miliarde de euro anual a bugetului UE ca urmare a Brexit-ului. Propunerile de scădere sunt de circa 5 procente la Politica Agricolă Comună și de 7 la cea de Coeziune. E vorba despre o scădere statistică, iar manifestarea acesteia este diferită de la un stat membru la altul”, a explicat europarlamentarul UDMR.
Winkler a arătat că România nu își poate permite diminuarea finanțărilor aferente celor două politici. ”În dezbaterea din PE trebuie să găsim aliați, în principal din centrul și estul Europei, care sunt în situații similare cu a noastră. (…) Există posibilitatea ca finanțarea pentru țara noastră să fie majorată în cadrul Politicii de Coeziune, dar, această decizie va fi una comună a Parlamentului, Comisiei și Consiliului European. Nu avem o certitudine, iar în favoarea acestei majorări trebuie să aducem argumente”, a precizat deputatul european. El a subliniat faptul că România, din păcate, nu stă bine la acest capitol, dacă se face evaluarea eficienței și modului în care a reușit să cheltuiască banii europeni din Politica de Coeziune.
Winkler a afirmat că în PE va acționa sub mandatul primit din partea UDMR, care urmărește păstrarea finanțărilor din Politica de Coeziune la nivelul actual, dacă nu se poate obține o majorare a lor, și păstrarea celor aferente Politicii Agricole Comune. ”UDMR urmărește luarea de decizii, atât la București , cât și la Bruxelles, care să vină în favoarea micilor fermieri”, a declarat europarlamentarul.
Iuliu Winkler a mai spus că, în ultimul an, o parte a activității s-a concentrat în jurul Inițiativei Cetățenești Europene (ICE) Minority SafePack. ”Pentru UDMR, situația drepturilor minorităților naționale și a comunităților lingvistice în Europa este o preocupare constantă și de actualitate, pentru că acestea țin de dorința noastră de a ne conserva drepturile, de a avea un viitor pe pământul natal”, a subliniat europarlamentarul UDMR. Winkler a explicat că minoritățile naționale și lingvistice autohtone își doresc înlăturarea unei confuzii care, ”de multe ori se face voit, între situația grupurilor minoritare formate ca urmare a emigrației recente și cea a minorităților istorice din statele membre ale UE”. De asemenea, conform lui Winkler, UDMR alături de organizațiile reprezentative ale comunităților minorităților naționale din alte state membre a inițiat ICE Minority SafePack, prin care se dorește deschiderea unui proces la nivel european care să aibă ca finalitate adoptarea unor principii și reguli care să protejeze și să conserve drepturile acestora. ”În cadrul campaniei pentru ICE Minority SafePack au fost colectate 1,3 milioane de semnături din partea cetățenilor europeni. (…) Inițiativa exprimă voința a 50 de milioane de cetățeni europeni aparținând minorităților naționale și lingvistice istorice din statele membre ale UE”, a afirmat Winkler, care a adăugat că valorificarea ICE Minority SafePack, la nivel european, va fi un proces de durată.
În conferința de presă, deputatul european a mai vorbit despre turbulențele extreme din mediul internațional care au impact asupra UE și implicit asupra României, despre războaiele comerciale declanșate de SUA, despre presiunile economice exercitate de China și amenințările geopolitice venite din partea Federației Ruse. ”La toate acestea trebuie să adăugăm tensiunile interne din UE. (…) Alegerile europene din luna mai a anului viitor sunt extrem de importante în contextul în care grupările populiste, naționaliste și extremiste își vor intensifica activitatea, care, cu precădere, vizează tinerii”, a mai spus deputatul european.
Raportul de activitate al deputatului european Iuliu Winkler pentru sesiunea parlamentară 2017-2018 poate fi accesat la link-ul: http://winklergyula.ro/pdf/winkler-ro-2018-07-23.pdf
[slideshow_deploy id=’36591′]