Violatorul taximetristei rămâne în spatele gratiilor

Magistrații Judecătoriei Hunedoara i-au prelungit arestul preventiv individului care a abuzat sexual o taximetristă din localitate. Recidivistul n-a mai atacat soluția judecătorilor. Unul dintre motive ar putea fi și faptul că odată ieșit din arest ar putea intra în mâinile colegilor victimei.
 
Individul a violat o hunedoreancă în luna iunie a.c., în miez de noapte. Victima lucra ca șofer de taxi și a fost abordată de recidivist. Acesta i-a cerut să îl transporte cu taxiul în cartierul Hăşdat, din municipiul Hunedoara, însă ajuns la destinaţie, a lovit-o şi a ameninţat-o, cerându-i să îl transporte pe un câmp, în afara localităţii. Acolo, sub ameninţare, a întreţinut raporturi sexuale cu ea.
Recidivistul a fugit de la locul faptei și a fost prins ascunzându-se într-un cartier al municipiului. A avut noroc cu omenii legii care l-au apărat de furia colegilor victimei. B. Petru, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Hunedoara, este recidivist, fiind condamnat în trecut, în mai multe rânduri, pentru infracţiuni de viol şi tâlhărie comise în mai multe judeţe ale ţării. Ultima dată a ieşit din puşcărie în octombrie 2017. În februarie 2018, când a agresat o femeie în Spitalul municipiului Hunedoara, individul a fost prins de paznicii unităţii medicale. La faţa locului au fost chemaţi poliţiştii, care l-au dus la secţie. Şi atunci a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, însă, procurorul de caz a decis ca individul să fie cercetat pentru agresarea femeii, sub control judiciar.
[slideshow_deploy id=’20328′]


« (Știre anterioară)