Pedeapsă mai mică pentru violator

Individul a primit circa 11 ani de închisoare cu executare pentru că a violat o minoră care se prostitua pe șoseaua de centură a Petroșaniului. Bărbatul fusese liberat condiționat după ce a executat o condamnare tot pentru viol.
 
Alin Adrian K. a formulat o plângere către Judecătoria Aiud, instanța cea mai apropiată de locul de detenție, prin care contestă executarea pedepsei. Instanța i-a admis contestaţia la executare și a constatat ” ca fiind executate suplimentar din pedeapsa de 7 ani, 4 luni şi 999 zile închisoare un număr suplimentar de 216 zile închisoare corespunzătoare perioadei 24.07.2012 – 28.07.2015 în care deţinutul a executat pedeapsa închisorii de 11 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1160/2007 a Judecătoriei Deva”. Recidivistul și-a axat contestația pe prevederile Legii 169/2017 (…) privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. A invocat și prevederile care se referă executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Alin Adrian K. zis „Moldoveanu” a fost condamnat definitiv după contopirea mai multor pedepse la aproape 11 ani de închisoare. Anchetatorii au stabilit că a urmărit-o pe adolescentă și pe o străduță întunecată a violat-o. Fata practica prostituția alături de mama sa pe șoseaua de centură a Petroșaniului. „Moldoveanu” a susținut în fața anchetatorilor că nu este vinovat de viol, pentru că victima a convenit să întrețină relații sexuale cu el.
[slideshow_deploy id=’13835′]


« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »